scriitori și cercetători cărora le-a fost astupată gura și nu s-a putut face auziți. Astfel, cu 3 luni
înainte de revoltele din Polonia și Ungaria din 1956, a fost destituit Jakub Bergman, șeful terorii
bolșevice moscovite din Polonia, un evreu cu înaltă funcție în partidul comunist polonez, iar la
New York, C.L. Sulzberger a dat semnalul de hăituială în The New York Times, cu articolul
“Antisemitism în spatele cortinei de fier”.
În toate guvernele comuniste care au existat vreodată începând cu anul 1917, evreii sunt în
proporție de 90%. Stalin a instaurat după 1945 guverne comuniste marionetă în Europa, în care
90% sunt evrei. Când mass-media occidentală îl numea “Hitler”, “antisemit” etc. și pleznea de
indignare pentru “antisemitismul din spatele cortinei de fier”, aceeași mass-media conține și
astfel de informații: “În Cehoslovacia, ca și în restul Europei Centrale și de Sud-Est, atât
intelectualitatea partidului comunist cât și cei din pozițiile cheie din poliția secretă sunt în
majoritate evrei. De aceea, oamenii de rând au ajuns să vadă grijile partidului ca fiind treburi
evreiești și să dea vina pe ‘comuniștii evrei’ pentru toate necazurile lor” (The New Statesman,
1952); “Guvernul comunist al Ungariei sub primul ministru Matyas Rakosi – care este el însuși
evreu – constă în majoritate din evrei (90% din cadrele de conducere)” (Times, New York,
1953); “România, ca și Ungaria, au cel mai mare număr de evrei în aparatul de stat” (The New
York Herald Tribune, 1953).
Aceste citate și multe altele asemănătoare provin din articole pline de urlete împotriva
antisemitismului care domnea în aceste țări conduse de evrei. Deci dacă se ridică împotriva
conducătorilor lor, împotriva teroriștilor bolșevici, popoarele se fac vinovate de a se ridica
împotriva evreilor care le terorizează, și președintele american Eisenhower nu ostenea să declare
că va pedepsi “valul de antisemitism turbat din țările satelit din Europa de Est”. Și în tot acest
timp, “Vocea Americii” le promitea că vor fi eliberate și “Radio Europa Liberă” le chinuia cu
analize și descrieri ale mizeriei și suferințelor lor.
Așa s-au răsculat polonezii în iunie 1956 la Poznan, după care a apărut articolul lui Sulzberger,
“Antisemitism în spatele cortinei de fier”, plângându-se de persecutarea lui Jakub Bergman, care
a fost destituit, și că mareșalul Rokossovsky, șeful armatei poloneze, ar fi destituit “sute de alți
ofițeri evrei”. Zenon Nowak, unul dintre cei doi prim miniștri adjuncți ai Poloniei (celălalt era un
evreu, Hilary Minc) a spus în august că campania de liberalizare și democratizare a presei
poloneze este distorsionată, punându-se accentul tot timpul pe cazul evreilor, care, spune el, sunt
prezenți în funcții de conducere din partid și guvern în proporție cu mult mai mare decât sunt în
masa populară și, ca dovadă, a publicat listele funcțiilor de conducere din ministere. Un oarecare
profesor Kotarbinski, atacându-l pe Nowak, a spus că, deoarece “evreii sunt de-acum o
majoritate în pozițiile cheie, este normal să-i numească în funcții pe cei de-ai lor” (The New York
Times, 11 oct. 1956). Asta după 11 ani de domnie sovietică și teroare evreiască în Polonia, unde,
cum a spus ambasadorul american Arthur Bliss Lane că au văzut membrii ambasadei cu ochii
lor, oameni nevinovați sunt arestați noaptea și dispar de pe fața pământului, unde “...chiar sursele
evreiești recunosc că evreii sunt la conducerea guvernului și sunt nepopulari; inclusiv evrei ca
Minc, Berman, Olczewski, Radkiewicz și Spychalski, și chiar polițiștii au sentimente amare
împotriva evreilor, pentru că poliția secretă, al cărei șef e Radkiewicz, ține sub călcâi poliția și
armata... în poliția secretă și în securitate sunt mulți evrei din Rusia”.
După 11 ani de control evreiesc total în Polonia, primul ministru adjunct Jakub Berman (despre
care New York Times spune la 21 octombrie 1956 că era omul nr. 1 al Moscovei) și-a dat demisia
în mai 1956, apoi în octombrie 1956 și-a dat demisia primul ministru adjunct Hilary Minc (omul
nr. 2 al Moscovei). Singurul prim ministru adjunct care nu era evreu era Zenon Nowak, și acesta
a fost imediat acuzat de “antisemitism”. În Polonia deci, teroarea o exercitau evreii și a te revolta
împotriva terorii era antisemitism. Dar evreii care nu erau mari în partid și guvern o duceau mai
bine decât polonezii, după cum raportează jurnaliștii și rabinii care-au vizitat Polonia. Erau acolo
între 30.000 și 50.000 de evrei (New York Times dă aceste cifre în iulie și august 1956) într-o