Douglas.Reed-Controversa.sionului.2011-PDF-NoGrp

(NeluLucian) #1

gigantic și absurd, care distruge sufletul și bunătatea omului. Iar iubindu-i și iubindu-le opera ar
fi însemnat să promoveze răul pe care-l fac. Pe cruce, Hristos s-a rugat pentru ucigașii lui: “Iartă-
i Doamne, căci nu știu ce fac”.


Ca o încununare a agitației fariseilor, s-a întrunit Sanhedrinul (marii preoți, scribii și înțelepții)
sub Caiafa și singurul iudeu dintre discipoli, Iuda Iscariotul, pentru 30 de arginți i-a condus pe
emisarii Sanhedrinului la locul unde știa că se afla Hristos și l-a identificat sărutându-l. Iuda
Iscariotul a fost canonizat drept sfânt ortodox în Rusia sovietică după revoluția bolșevică și în
Germania după căderea lui Hitler – demonstrând că secta fariseilor ieșise triumfătoare în ambele
cazuri, cu triumful bolșevismului în Rusia și cu înfrângerea Germaniei în 1944, și demonstrând
puterea acestei secte azi. Evanghelia după Matei arată că apoi Iuda s-a spânzurat. Istoricul sionist
dr. Joseph Kastein are multă simpatie pentru Iuda, care, zice el, era un om bun, dar deziluzionat
de Hristos, și care “a rupt-o în secret” cu el. Cuvintele “a rupt-o în secret” descriu trădarea lui
Iuda în stil sionist.


Fariseii l-au judecat pe Hristos într-un “tribunal al poporului” de tip revoluționar-sovietic, unde
un informator identifică victima și apoi gloata pune gheara pe ea și o târăște în fața unui tribunal
care n-are nicio autoritate juridică, unde este condamnat la moarte pe baza unor mărturii
mincinoase, inventate ad-hoc. Din acest moment, “înțelepții” au procedat precum “consilierii”
din epoca noastră și au inventat actul de acuzare care să ceară pedeapsa cu moartea atât sub
“legea” iudaică, cât și sub legea statului roman; în primul caz, pentru blasfemia de a se pretinde
mesia; în cel de-al doilea, pentru că s-a pretins “regele evreilor”. Guvernatorul Pilat a încercat în
fel și chip să evite nedreptatea pe care i-o cereau “înțelepții” iudeilor, pretinzându-i să-l ucidă pe
Hristos. El seamănă cu politicienii englezi și americani din acest secol: în cele din urmă, teama
lui de secta atotputernică a fost mai mare. Soția lui l-a sfătuit să nu se atingă de Hristos. Ca un
politician tipic, Pilat s-a eschivat, trimițându-l lui Irod Antipas, guvernatorul Galileei, ca
galilean. Irod i l-a trimis înapoi. A încercat apoi să-i reducă sentința la biciuire la sânge. Fariseii
au insistat, cerând moartea și amenințând cu denunțul: “Nu-i ești prieten lui Cezar dacă nu-l
ucizi”.


Așa a cedat Pilat, exact ca guvernatorii britanici și reprezentanții Națiunilor Unite când li se cer
infamii sub amenințarea că se vor duce campanii publicitare împotriva lor la Londra sau New
York. În mod evident, Pilat își cunoștea guvernul, așa cum și-l cunosc politicienii secolului
nostru, și știa că avea să fie înlocuit sau demis din funcție dacă refuza să se lase manipulat.
Asemănarea dintre Pilat și guvernatorii britanici ai Palestinei dintre cele două razboaie este
izbitoare. Unul dintre ei a menționat-o când, dând telefon unui rabin sionist influent din New
York, i-a spus secretarei: “Spune-i marelui preot Caiafa că Pilat din Pont vrea să vorbească cu
el”.


Pilat a făcut o ultimă încercare de a se eschiva, spunându-le “înțelepților”: “judecați-l voi, după
legea voastră”, dar aceștia, versați fiind, i-au răspuns: “Noi n-avem dreptul să executăm oameni”.
Atunci Pilat a încercat să-l salveze pe Hristos apelând la popor și oferindu-se să-l amnistieze, dar
poporul a cerut ca în locul lui Hristos să fie amnistiat Barabas, un bandit și ucigaș notoriu.
Probabil Pilat nu spera prea multe de la popor, căci în decursul istoriei încă nu s-a văzut vreodată
dreptate sau milă la gloata căreia i se zice “poporul”, și Pilat, ca administrator cu experiență, știa
că “poporul” sau gloata sunt întotdeauna instrumentele unor secte influente: “dar marii preoți și
înțelepții au convins poporul ca să-l ceară pe Barabas și să-l ucidă pe Hristos” (Matei 27:20).


În zilele noastre, secta are aceeași putere de a convinge masele. Imperiul roman a ascultat de
porunca fariseilor, după cum imperiul persan a ascultat de porunca leviților cu 500 de ani în
urmă. În capitolul despre Hristos din „Istoria iudaismului”, dr. Kastein spune că Hristos a fost
“un mesia ratat” și încheie cu vorbele: “Viața și moartea lui sunt treaba noastră” [a sioniștilor].

Free download pdf