încet, guvernele occidentale au început să colaboreze cu Israelul în genocidul deșănțat pe care-l
practicau.
La 8 iunie 1955, UNMAC a reproșat trupelor Israelului noi asasinate în Gaza, la care Israelul a
arestat observatorii ONU și a continuat să pătrundă în Egipt și să masacreze civilii de-acolo – în
septembrie 1955 au măcelărit 35 de egipteni. În aceeași lună, Ben-Gurion a spus că va ataca
Egiptul într-un an dacă nu se ridică blocada portului Elath. Dar de-acum, ONU nu prea mai
îndrăznea să facă ușoarele ei reproșuri Israelului pentru veșnicele măceluri și acte de genocid pe
care le făcea, și a început cu propuneri de “retrageri bilaterale”, lăsând o zonă demilitarizată.
La 23 octombrie 1955, Generalul Burns, observator ONU din Canada, a condamnat Israelul
pentru un nou act de terorism planificat de israelieni, care, pătrunzând în Siria, au răpit un număr
de victime de-acolo. La 27 octombrie, ministrul de externe israelian Moshe Sharett a amenințat
arabii cu un război “preventiv”. La 28 noiembrie 1955, ziarele din America publicau un anunț
plătit de sioniști, cum că “Marea Britanie s-a alăturat dușmanilor Israelului”, pentru că Anthony
Eden, care va sprijini Israelul în războiul lui de genocid, amintise despre ușoare modificări de
frontieră. Ben-Gurion, la 18 martie 1956, a cerut din nou armament împotriva unui pretins “atac
arab” din partea Egiptului (pe care cu 7 luni în urmă tot el spusese că-l va ataca), Siriei și Arabiei
Saudite. La 5 aprilie, Dag Hammarskjold, secretar general ONU, era în drum spre Palestina într-
o misiune de pace, când Israelul a bombardat din senin, fără declarație de război, teritoriul
egiptean Gaza, ucigând 42 și rănind 103 civili arabi, jumătate din ei fiind femei și copii.
La 19 iunie 1956 Ben-Gurion l-a înlocuit pe Moshe Sharett cu Golda Myerson (zisa Meier), tot
de origine hazară din Rusia, căci Sharett era prea “moderat” și Golda Meier era mai “activă”
(scrie The New York Times). La 26 iunie Israelul a început să tragă în locuitorii Iordaniei, dincolo
de frontieră: UNMAC și-a exprimat o ușoară dezaprobare și Israelul a cerut să fie din nou
înlocuit observatorul ONU. Un fost observator ONU din acele zile, colonelul E.H. Hutchison, a
scris despre toate aceste fapte din Orientul Mijlociu din acea vreme într-o carte care este un
valoros document istoric. La 24 iulie 1956, doi observatori ONU și un ofițer iordanian din
UNMAC au fost uciși pe muntele Scopus de explozive puse de trupele Israelului. Doi colonei
egipteni au fost asasinați prin bombe teroriste în scrisori explozive sosite prin poștă (o metodă
des folosită de sioniști, care au asasinat în acest fel pe mulți, de pildă pe fratele căpitanului Roy
Farran, ucis în Anglia numai pentru că, inițiala lui fiind tot R, a deschis scrisoarea din greșeală).
La 29 iulie, alt observator ONU, un danez, a fost asasinat de o bombă și alți doi au fost împușcați
cu pușca. Ca și în trecut, la sioniști “activism” înseamnă omucidere.
La 28 august 1956, Israelul a fost din nou admonestat pentru serioase acțiuni teroriste. Drept
răspuns, pe 12 septembrie trupe israeliene au intrat în Iordania, unde au asasinat 20 de civili și au
distrus postul de poliție din Rahaw. Generalul Burns a protestat și, drept răspuns, trupe israeliene
au trecut din nou granița în Iordania, unde au măcelărit între 20 și 30 de civili la Ghanrandai.
Guvernul britanic, care-avea o alianță cu Iordania, a protestat, și Anglia a fost din nou acuzată de
“părtinire”. La 19 septembrie, UNMAC a condamnat din nou Israelul pentru violență și ostilitate
(de data aceasta terorismul israelian a avut valoare simbolică, fiind de anul nou evreiesc),
condamnare repetată la 26 septembrie; la care Israelul a răspuns în aceeași zi cu un atac terorist
anunțat chiar de Israel ca efectuat de armata sa pe teritoriul Iordaniei, la Husan, unde israelienii
au măcelărit 25 de iordanieni, între care un copil de 12 ani. La 4 octombrie UNMAC a
condamnat Israelul pentru “agresiune plănuită și nemotivată”, la care Israelul a răspuns printr-un
nou act de terorism ucigaș, cu artilerie grea și ușoară, masacrând 48 de arabi, între care o femeie
și un copil mic. Marea Britanie a protestat și Israelul a răspuns în mod specific că “este uimit și
alarmat” de îndrăzneala Marii Britanii.
Tot timpul ziarele americane și engleze au prezentat aceste măceluri neprovocate făcute de
israelieni ca niște “represalii”, astfel încât, în Occident, victimele nevinovate au fost prezentate
drept agresori și terorismul criminal israelian drept acțiuni justificate. Generalul Burns a arătat în