Douglas.Reed-Controversa.sionului.2011-PDF-NoGrp

(NeluLucian) #1
Capitolul 11: Renaște fariseismul

Enciclopedia iudaică arată cum, la câteva decenii după moartea lui Hristos, fariseii, ajutați de
ultimul rege Irod al Iudeii, Agrippa I, care i-a eliminat pe saduchei, au rămas atotputernici și fără
rivali, exact ca leviții după despărțirea dintre triburile israelite și cel iudaic. Ca și atunci, a urmat
o catastrofă, din care fariseii au renăscut ca și leviții. În cei câțiva ani de putere fariseică absolută
în Iudeea, ei au scris din nou “legea”. Această re-compilație, arată dr. Kastein, reglementează
viața evreilor pe veci, în toate amănuntele. Zice Kastein: “Întreaga istorie a iudaismului a fost
rescrisă din punctul de vedere al fariseilor. Fariseismul a dat iudaismului, vieții și gândirii
iudaice, forma definitivă pe veci. Caracteristica principală este separatismul”. Hristos le-a
reproșat că au substituit ordinele lor comenzilor divine. A fost ucis și fariseii au intensificat
caracterul tribal și de ură rasială al “legii” și au promulgat pe veci crezul masacrului, înrobirii,
distrugerii și supremației lor asupra celorlalte națiuni, chiar în ajunul dizolvării lor.


Cuvintele dr-ului Kastein sunt revelatoare. El arată mai întâi că după ce Nehemia a impus “noul
contract” asupra tribului lui Iuda, Thora a fost “ultima dată rescrisă” și că ulterior “niciun
cuvânt” nu mai putea fi schimbat. Mai mult, la vremea când fariseii totuși au “rescris” din nou
Thora, exista deja o traducere în greacă, astfel încât orice schimbare au făcut fariseii ar fi trebuit
s-o facă în originalul ebraic. Deci nu Thora au rescris-o fariseii în această rescriere a legii de care
vorbește dr. Kastein, ci Talmudul, aceea imensă continuare a Thorei, începută în ultimii ani ai
Iudeii, dar consemnată în codice mult mai târziu.


În anul 70 AD, la cca 35 de ani după moartea lui Hristos, era mare dezordine în Iudeea.
Popoarele învecinate, în special galileenii, se răsculau împotriva imperiului roman. Fariseii, care
invitaseră trupele romane în Iudeea, nu făceau nimic, După multe campanii, romanii au demolat
Ierusalimul și au desființat provincia Iudeea. Timp de 19 secole după aceea n-au existat absolut
niciun fel de evrei în Ierusalim; singurii care au trăit permanent în Ierusalim, din antichitate până
azi, sunt samaritenii, dintre care un mic număr au supraviețuit tuturor persecuțiilor la care au fost
supuși. Dr. Kastein spune că cei 70 de ani de dinainte de distrugerea Ierusalimului sunt “anii
eroici,” probabil gândindu-se la triumful fariseilor asupra altor tendințe care rivalizau să domine
sufletul evreilor. În niciun caz nu se poate spune că iudeii ar fi rezistat “eroic” împotriva
imperiului roman, căci toate luptele care au avut loc au fost duse de către galileeni, pe care dr.
Kastein îi disprețuiește.


Capitolul 12: Lumi nă ș i întuneric

Două grupuri de călători au părăsit Ierusalimul în ultimele sale zile: discipolii care aduceau
omenirii creștinismul și fariseii, care, analizând situația politico-militară și prevăzându-și
sfârșitul, își mutau sediul într-un loc nou, de unde să continue să dirijeze diaspora, așa cum, în
trecut, o dirijaseră din Babilon leviții. Criza civilizației noastre rezultă din antagonismul
mesajului celor două cete care au părăsit atunci Ierusalimul, căci sunt ireconciliabile, și victoria
unuia este dispariția celuilalt. S-ar părea că mesajul distrugerii va triumfa în zilele noastre.
Întreaga istorie a Occidentului demonstrează acest antagonism. Când “legea” era în ascendență,
au avut loc înrobiri de popoare, s-au ars eretici, s-au ucis apostați, s-au făurit politici primitive de
dominare rasială. Secolul 20 pare cel mai mult dominat de “lege”. Când opresiunea ei a slăbit
puțin, s-a făcut dreptate, s-a stabilit principiul dreptului la judecată deschisă și dreaptă, s-a
respins supremația rasială și s-au acceptat toți oamenii ca fii ai lui Dumnezeu: era în ascendență
învățătura lui Hristos.


După distrugerea Ierusalimului, fariseii, liberi și nestânjeniți în noua lor capitală, și-au identificat
dușmanii în secta creștinilor, care credeau că Hristos a fost mesia. Creștinii însă nu-și cunoșteau
dușmanii, după cum nu-i cunosc nici azi, căci ei iubeau pe toată lumea. Dar tocmai refuzul de a
urî și persecuta a fost păcatul cel mai mare al creștinilor în ochii fariseilor, căci “legea” prescrie
ura. Deci creștinismul trebuie neparat distrus, ca să triumfe “legea”, au decretat “Înțelepții

Free download pdf