dictează ura pentru alte religii, dar Coranul recunoaște principiul distrugător al Talmudului,
despre care spune că “de câte ori aprind ei focul, Dumnezeu îl va stinge. Ei promovează
dezordinea pe pământ, dar lui Dumnezeu nu-i plac cei care fac dezordine”. În timp ce Talmudul
îi învață pe adepții săi să profereze insultele cele mai grosolane la adresa religiei creștine, a lui
Iisus Hristos, pe care Talmudul îl numește “bastard”, și a Fecioarei Maria, islamul nu insultă alte
religii. Până în secolul trecut încă le mai era permis istoricilor să facă comparații și comentarii
despre crezul tribal al lui Iehova, dar în secolul nostru li s-a pus pumnul în gură tuturor.
Creștinismul și islamismul s-au răspândit, cuprinzând mase mari de oameni, în timp ce Talmudul
și-a îngrădit adepții în cercuri strânse. În zilele noastre, secta talmudică a reușit să creeze
antagonism între creștinism și islam, și iată cum două religii atotcuprinzătoare și binevoitoare
luptă între ele ca să instaureze un al treilea “neam ales”, o altă “rasă superioară”, ca stăpâni de
sclavi peste omenirea înrobită.
Capitolul 13: Îngrădirea legiiFaza a treia a Sionului, cea talmudică, a durat 17 secole, de la 70 d.Hr. până prin 1800, interval
în care evreii s-au răspândit prin Occident și “Înțelepții Sionului” și-au mutat din loc în loc
cartierul general, de unde țin evreimea subjugată și aliniată. În aceste 17 secole, inamicul care
trebuia distrus conform “legii” nu mai erau amaleciții, edomiții sau amoriții, ci creștinismul. Din
punctul de vedere al Talmudului, aceste 17 secole au fost la fel ca și cei 50 de ani de robie
babiloniană: adică un “exil”, o “captivitate”, o „robie” impusă de Iehova asupra neamului ales,
pentru că n-au urmat legea întocmai, dar care se va termina cu distrugerea, înrobirea și
masacrarea popoarelor printre care i-a pedepsit Iehova să fie exilați și instaurarea “neamului
ales” ca stăpâni ai acestor popoare sclave care au făurit civilizația occidentală. Un sionist ca dr.
Kastein de exemplu nu are niciun alt eveniment de consemnat în decursul acestor secole decât
cum a suferit neamul ales persecuții: Iehova i-a împrăștiat să trăiască printre alte popoare; acest
fapt în sine, existența acestor alte popoare, este “persecuția” suferită și pentru care popoarele care
i-au găzduit trebuie pedepsite, masacrate, distruse. Singura realizare a acestor 17 secole, spune
dr. Kastein, este că evreii le-au parcurs strict separați de toți ceilalți oameni, grație Înțelepților
Sionului și Talmudului. În acest răstimp, popoarele creștinate aboleau sclavia, eliberau iobagii,
reduceau privilegiile și inegalitățile și instituiau demnitatea omului printr-un proces de
emancipare care prin anii 1800 înlăturase castele.
De fapt este o realizare uimitoare, neegalată de nimeni, felul în care au reușit înțelepții Sionului
să țină în frâu timp de 17 secole, într-o așa de strictă servitudine, populația de evrei împrăștiați.
Sub îndrumarea talmudiștilor, la început evreii au participat la emancipare, dar în timp ce atacau
conceptul de națiune la alții, ei își rezervau dreptul de a practica politica unei rase superioare în
modul cel mai arogant și brutal cu putință. Practicând cea mai acerbă discriminare, evreii se
plângeau tot timpul de discriminarea celor care în realitate NU îi discriminau! După un secol și
jumătate de politică sionistă pe față, se vede de ce: evreii nu vor să renunțe la discriminare în
sine, căci discriminarea este “legea” lor. Dar înțelepții Sionului au văzut că e mai ușor să pui
stăpânire pe popoare și națiuni dacă le distrugi structura socială și administrativă, dacă distrugi
guvernul legitim al acestor popoare. În opera de distrugere a guvernului legitim, “emanciparea”
este o lozincă temporară utilă și strigatul “jos discriminarea” la fel. Astfel au deschis calea
revoluției permanente, care, distrugând orice guvern legitim, îl înlocuiește cu forța revoluționară
ce constă din discipolii Talmudului, controlați de înțelepții Sionului. Așa va lua sfârșit “robia”
evreilor în Occident.
Evenimentele din secolul nostru au dezvăluit acest plan talmudic la care au lucrat înțelepții din
anul 70 d.Hr. încoace. Masele cred că emanciparea e sfârșitul iobăgiei; secta puternică secretă a
sioniștilor știe că e un mijloc de a duce masele într-o servitudine mai crudă și mai brutală. Există
un singur pericol: să nu prindă evreii gustul emancipării și să se emancipeze de Talmud și astfel
să-i lase pe înțelepții Sionului fără trupele care să preia puterea după ce-au distrus guvernele