făceau altora denunțau ca “persecuție” când li se aplica lor, și, ca să scape de “persecuție”, și-au
mutat centrul înapoi, la Babilonia, unde au regăsit colonia iudaică ce refuzase să se întoarcă la
Ierusalim cu 8 secole în urmă. Guvernul talmudic s-a stabilit la Sura, cu academii talmudice la
Pumbedita. Acolo s-a terminat scrierea Talmudului. La Sura domnea de formă un exilarh (prinț
al captivității din casa lui David). Președintele academiei (în realitate, marele preot și prim
ministru) avea puterea “nu numai peste evreii din Babilonia, ci peste toți evreii... din întreaga
lume, care recunoșteau academia din Babilonia ca centrul autorității iudaismului și se considerau
legați de legile ei”. Astfel explică dr. Kastein cum evreii de pretutindeni sunt un stat în stat și nu
recunosc legile statului în care locuiesc.
Nucleul “legii” a rămas cel stabilit de Ezechiel, Ezra și Nehemia, dar Talmudul a înlocuit Thora
și puterea a fost exercitată de gaonimi, președinții academiilor de la Sura și Pumbedita, cărora li
se supunea exilarhul și care au înlocuit Sanhedrinul. Orice problemă era rezolvată prin deciziile
gaonatului babilonian, luate în numele lui Iehova. Aceste decizii reglementau orice gest,
eveniment, mișcare a fiecărui evreu, indiferent cât de departe de Babilonia trăia, cu un despotism
sever și absolut. Timp de 600 de ani, guvernul Talmudic a rămas în Orient, la Jamnia, Usha și
Sura, unde popoarele învecinate îi cunoșteau caracterul și erau mai capabile să se apere de acest
sălbatic și sângeros crez tribal. Câtă vreme puteri militare străine mai mari nu le mutilau puterea
de supraviețuire, popoarele orientale în mijlocul cărora se afla acest crez tribal au putut găsi un
compromis care să le permită să supraviețuiască, chiar să trăiască într-un fel de bună vecinătate
în viața zilnică. Dar caracterul europeanului (în special al celui din nord) este de a spune
adevărul, de a-și declara intențiile pe față, de a folosi cuvintele pentru exprimarea gândurilor,
fără ascunzișuri, și creștinismul a dezvoltat și mai mult aceste trăsături native. Forța care a apărut
printre europeni odată cu Talmudul este exact opusă, orientală, subtilă, secretă, conspiratoare,
expertă în folosirea cuvintelor pentru a ascunde adevăratele intenții. În aceasta constă marea
putere a Talmudului în confruntarea cu Occidentul.
Talmudul a ajuns în Europa datorită islamului. Arabii i-au alungat pe romani din Palestina.
Palestinienii care locuiseră acolo cu vreo 2000 de ani înainte de pătrunderea triburilor ebraice în
Palestina și-au recâștigat propria patrie și au stăpânit-o timp de 9 secole, până în 1517, când au
invadat-o turcii. Iată cum tratau cuceritorii islamici pe cei învinși: califul a ordonat trupelor sale
în anul 637 d.Hr. “să nu comiteți trădare, necinste, exces sau mutilare, să nu ucideți nici copii
nici oameni bătrâni; să nu tăiați pomi fructiferi nici palmieri, să nu ucideți oi sau vite sau cămile
și să nu molestați pe cei pe care-i vedeți că se roagă în camerele lor”. Iată ce poruncește Iehova
evreilor în Deuteronomul 20:16: “În localitățile acestor popoare, pe care Dumnezeul tău ți le dă
ție în stăpânire, să nu lași să scape cu viață absolut nimic ce are suflare”.
Din Palestina, islamul s-a întins în Africa de Nord și apoi în Spania, purtând cu sine umbra
sionismului talmudic pe care evreii ajunși sub jurisdicția islamului l-au adus în Europa.
Cucerirea Spaniei de către arabi a fost susținută cu trupe și cu bani de către evrei, cărora li se
dădea apoi să administreze orașele cucerite. Centrul talmudic s-a mutat în Spania, care, spune dr.
Kastein, “în mod oportun a înlocuit Babilonia, care a încetat să funcționeze ca centru al
iudaismului. Tot ce s-a putut face în Babilonia se făcuse: se făuriseră lanțurile cu care individul
se putea încătușa, ca să evite a fi asimilat de mediul lui înconjurător – se făurise Talmudul”. Dar
de obicei individul nu se încătușează de bună voie. Stat-în-statul evreimii a continuat să fie
dirijat din Spania, prin gaonatul și academia stabilite la Cordova și uneori printr-un exilarh de
formă.
Ca și babilonienii și persanii mai demult, maurii au protejat guvernul talmudic. Spaniolii
autohtoni însă vedeau robia sub mauri din ce în ce mai mult ca o robie sub evrei; maurii
invadaseră, dar evreii guvernau. După 800 de ani, când acest chin a luat sfârșit în 1492, prin
recucerirea Spaniei, spaniolii au expulzat atât mauri, cât și evrei, care și-au mutat centrul
guvernului talmudic în Polonia.