Douglas.Reed-Controversa.sionului.2011-PDF-NoGrp

(NeluLucian) #1

Am ajuns acum la un mare mister, vechi de numai patru secole: De ce tocmai în Polonia? Până la
acea dată n-a existat nicio infuzie semnificativă de evrei în Polonia. Evreii au intrat în Spania
aduși de maurii din Africa de Nord și când au fost expulzați s-au mutat în Italia, Egipt, Palestina,
insulele grecești și Turcia. Apoi s-au mai așezat și în Franța, Germania, Olanda, Anglia. Nu
există nicio indicație că evreii expulzați din Spania s-ar fi dus în Polonia și nicio indicație că
evrei din orice parte a lumii ar fi intrat în Polonia la o dată anterioară. Totuși, dr. Kastein spune
că în 1500 centrul talmudic s-a stabilit în Polonia, unde “a apărut o populație evreiască de
milioane”. Cum apare o populație de milioane așa, dintr-o dată? Dr. Kastein, știind bine dar
nefiind dispus să arate cum, spune “aparent, prin imigrație din Franța, Germania, Boemia, mai
degrabă decât în alt mod”, fără să explice ce alt mod ar mai fi putut exista și o lasă încurcată într-
un fel ciudat pentru un istoric așa de pedant și amănunțit ca el.


Ceea ce nu vrea dr. Kastein să recunoască este că centrul talmudic a fost mutat acolo unde exista
o populație foarte mare, care nu era cunoscută lumii ca fiind evrei, pentru că nu erau evrei cu
adevărat. Nu aveau sânge iudaic, cum nu mai avea aproape nimeni la ora aceea nici măcar printre
evreii din Spania, și strămoșii lor nu puseseră piciorul vreodată pe pământul Iudeei sau pe alt
pământ decât cel tătărăsc, căci acești “iudei” din Polonia care respectau legea sunt hazarii, un trib
turco-mongol convertit la iudaism în secolul 7 d.Hr. Este singurul caz de absorbție masivă a unui
popor străin de către “iudaici”; cei din Idumeea fuseseră israeliți adevărați, deci erau cel puțin
înrudiți cu iudaicii. Nu putem ghici ce motive i-au îndemnat pe Înțelepții Sionului să efectueze
această convertire și absorbție a hazarilor turco-mongoli ca “iudaici”; dar fără ea n-ar mai exista
o problemă evreiască și evreii ar fi fost de mult asimilați de restul oamenilor.


Apariția hazarilor ca “iudei” este de importanță capitală pentru civilizația occidentală. Moartea a
venit întotdeauna din Asia în Europa. După ce guvernul talmudic s-a mutat în Polonia, acești
asiatici mongoli au început să pătrundă în Occident sub formă de “evrei din răsăritul Europei”,
căci nicicum nu puteau pretinde că vin din Palestina. Din acest moment, dogma reîntoarcerii în
patria palestiniană, în “țara făgăduinței, Canaan” a început să fie propovăduită în numele acestor
mongoli, care neam de neamul lor nu văzuseră Palestina și Canaanul, iar acuza de
“antisemitism” se face de către unii care n-au avut neam de neamul lor vreo picătură de sânge
semit în vine. Iar de acum încolo, ofensiva împotriva creștinismului se duce cu metode asiatice.


Din nou s-a format un stat-în-stat în Polonia, care, ca și alte țări, s-a arătat binevoitoare și
primitoare, ceea ce însă nici de data aceasta n-a îmblânzit ura talmudică pentru țara gazdă. Dr.
Kastein arata cum opera stat-în-stat-ul talmudic în Polonia între anii 1500 și 1700. “Evreii”
(hazarii) aveau o constituție proprie și un guvern autonom, ce “administra un sistem și o
disciplină religioasă de fier, care a dus în mod natural la formarea unei oligarhii administrative și
la dezvoltarea unui misticism de formă extremă” (ceea ce explică cum au fost creați
revoluționarii comuniști și sioniști ai secolului nostru). Acest guvern talmudic autonom se numea
kahalul și avea puteri depline. Punea impozite în ghetourile și comunitățile evreiești, plătind din
ele o sumă fixă guvernului polonez. Decreta legi care reglementau fiecare acțiune și tranzacție
între oameni și avea puterea de a judeca și executa. Formal, n-avea voie să aplice pedeapsa cu
moartea, dar profesorul Salo Baron arată: “În Polonia, unde tribunalul evreiesc nu are voie să
aplice pedeapsa cu moartea, se permitea linșarea oamenilor ca metodă extra-legală preventivă de
către autoritățile rabinice, ca de exemplu Solomon Luria”. La această metodă extra-legală
preventivă face aluzie și dr. Kastein când spune atât de des “disciplina de fier”, “disciplina
neiertătoare”,“disciplina rigidă până la a fi mortală”. “Astfel, spune Dr. Kastein, era constituția
statului evreiesc în țara străină, înconjurat de legi străine lui, cu o structură parte aleasă chiar de
el, parte din afară... Își avea legea proprie evreiască, clerul propriu, școli proprii, instituții sociale
proprii, reprezentanți în guvernul polonez – toate elementele unui stat, realizare la care guvernul
polonez a contribuit în mare măsură. Așa “sufereau” evreii persecuții în Polonia.


Apoi, în 1772, Polonia a fost sfâșiată și stat-în-stat-ul evreiesc s-a trezit divizat de frontiere
naționale, cea mai mare parte ajungând să fie în Rusia. Pentru prima data în 2500 de ani de

Free download pdf