să domnească asupra tuturor oamenilor, fără deosebire de rasă și crez”. Asta a fost în 1916. De-
atunci încoace, victoria sionismului a întors “legea” la cea levitică (vezi cap. 3-4). Schimbarea a
avut loc în 1917.
Capitolul 16: Dorul de MesiaEvreii din ghetou erau supuși prin teroare, prin informatori, denunțători, blesteme și
excomunicări și prin pedeapsa cu moartea. De la ei au copiat regimurile comuniste. Căutând
scăpare, unii evrei s-au revoltat și au fugit din ghetou, alții și-au pus nădejdea în “mesia”. În
ghetou evreii nu aveau voie să facă nimic altceva decât să strângă bani de la goimi prin cămătărie
și comerț (dr. Kastein zice: “nu aveau decât exact atâta libertate cât să aibă activități economice
cu cei din jurul lor”). Un evreu convertit la creștinism și apoi din nou la Talmud, Uriel da Costa
din Portugalia, s-a revoltat din nou împotriva Talmudului și l-a atacat într-o carte adresată
evreilor din Veneția, publicată în 1616 la Hamburg. El îi atacă pe “fariseii” care „au creat
Talmudul”. Rabinul Leo Modena din Veneția l-a blestemat și excomunicat imediat, dar după
moartea lui s-au găsit scrieri din care s-a văzut că și rabinul era de părerea lui da Costa, dar îi era
teamă și a urlat cu lupii – exact ca mulți în regimurile comuniste și neo- (post-) comuniste
actuale, care de teamă îi persecută pe cei ale căror vederi le împărtășesc. Da Costa a continuat să
atace Talmudul în 1624 cu altă scriere. Rabinii din Amsterdam (unde locuia acum) l-au denunțat
autorităților goimilor, pe motiv că atacă Vechiul Testament, și cartea lui a fost arsă de autoritățile
“creștine” ale goimilor, care au împlinit legea Talmudului împotriva acestui evreu. Această
aservire a autorităților ne-evreiești față de dictatele sioniste ale sectei conducătoare reapare în
istorie de la Babilonul antic până și mai ales în zilele noastre. Da Costa a fost persecutat până n-a
mai putut îndura și s-a sinucis în 1640.
Citind istoria controlului talmudic, autorul este cuprins de spaimă. “Blestemul” rabinilor însemna
sentința de moarte. „Enciclopedia iudaică” arată că “mulți cred în puterea fizică efectivă a
blestemului... chiar nemeritat... uneori înțelepții blestemă nu din gură, ci din ochi. După
blestemul din ochi (privire mânioasă ațintită) efectul imediat este ruina sau moartea”. De aici
“deochiul”, care este o pedeapsă sub Talmud și azi: vezi procesul lui Alger Hiss, ai cărui avocați
au aplicat-o lui Whittaker Chambers și l-au împins la sinucidere (a scăpat cu viață printr-o
șansă). Moses Maimonide a scris la Cordoba în 1135 că “nu trebuie să înșeli pe nimeni... Iudeii
și ne-iudeii trebuie tratați la fel... Dacă unii cred că e bine să-i înșele pe ne-evrei se înșeală”.
Talmudiștii l-au denunțat inchiziției ca “un eretic al evreilor” și cărțile lui au fost arse la Paris și
la Montpellier. Pe mormântul lui scrie “evreu excomunicat”.
Și Inchiziția era sub ordinele sectei dominante talmudiste, ca și alte guverne. Dezinformarea face
masele să creadă ca Inchiziția a persecutat evreii. Dr. Kastein zice: “...a persecutat eretici și
oameni de altă credință”, iar mai încolo spune “adică mai ales evrei”. Așa s-a născut legenda că
Inchiziția a persecutat evreii, la fel ca legenda că Hitler în secolul nostru a persecutat doar evreii,
când el și-a persecutat toți adversarii politici: întâi s-a zis “și-a persecutat adversarii politici”;
apoi “și-a persecutat adversarii politici, unii fiind evrei”; apoi “și-a persecutat adversarii politici
și evreii”; acum se spune “Hitler a persecutat numai evreii”.
Uneori, inchiziția ardea Talmudul (în loc să-l publice, cum ar fi trebuit să facă), alteori ardea
scrierile anti-talmudice la cererea talmudiștilor. În 1240, Talmudul a fost criticat la Paris de un
evreu convertit, Nicholas Donin, și nu s-a făcut nimic. În 1232, cartea anti-talmudică a lui
Maimonide a fost arsă public. Alt critic al Talmudului, Baruch Spinoza, a fost blestemat și
alungat de rabinii din Amsterdam. Viața lui a fost “în pericol”, spune o enciclopedie; a murit
ruinat la 44 de ani, nu se știe cum. Doua sute de ani mai târziu, Moses Mendelsohn a spus că
evreii pot rămâne evrei din punct de vedere religios dacă trăiesc ca buni vecini cu ceilalți, și a
tradus Thora în nemțește pentru copiii lui, el fiind crescut în studiul Talmudului. Rabinii au
interzis traducerea și au ars-o public la Berlin.