De câte ori unii dintre evrei s-au ridicat împotriva tiraniei talmudice au fost înfrânți, pentru că
autoritățile goimilor au colaborat cu talmudiștii și sioniștii fanatici și pentru că masele de evrei
sunt ca toate celelalte mase, se uită doar în farfurie și sunt conduse ca turmele. Așa a fost la
revoluția franceză, la cea roșie în Rusia, la cea socialistă sub Hitler. În 1933, Bernard Brown
credea că evreii nu mai sunt strict dominați de sioniști; în 1946, rabinul Elmer Berrger la fel;
amândoi s-au bucurat prea devreme.
Revolta mocnită împotriva stricteții Talmudului era uneori neutralizată când conducerea simțea
tensiune prea mare. În anii 900 era voie să se dezbată dogma (zice dr. Kastein). În realitate se
permitea nu dezbaterea dogmei, ci doar niște exerciții de dialectică, unde studenții dovedeau că
două afirmații contrare erau ambele adevărate după “lege”. Această practică seculară îi uimește
pe goimi, care văd cum sioniștii îi pot ataca cu furie pe alții pentru ceea ce fac ei înșiși, zicând că
fac bine. Astfel, e drept să interzici căsătoria evreilor cu ne-evrei, dar e “persecuție” să interzici
căsătoria ne-evreilor cu evrei; e drept să masacrezi civili arabi, dar e “persecuție” când arabii
încearcă să se apere împotriva celor care-i masacrează. Aceste dezbateri dialectice dădeau
evreilor iluzia că participă la propria lor guvernare, așa cum masele își închipuie că-și aleg
președinții atunci când votează unicul candidat într-un stat totalitar, sau pe unul din cei doi
candidați identici în Statele Unite. Alteori revolta lua forma venirii unui mesia. Așa au apărut ca
mesia Abu Isa din Ispahan în secolul 7, Zonarias din Siria în secolul 8, Saadya ben Joseph în
secolul 10, Sabbatai Zevi în 1665, care a fost urmat de comunitatea din Smirna. Sabbatai Zevi a
făcut greșeala să declare că 1666 este anul “întoarcerii în țara făgăduinței” și a scăpat doar
devenind musulman sub protecția sultanului din Constantinopol, unde și-a sfârșit zilele în
confort, ca orice bun sionist din New York. Un mic număr dintre urmașii celor ce-au crezut în el
mai trăiesc și azi și-l așteaptă să se întoarcă, să-i conducă. Azi sionismul răspunde aspirațiilor
mesianice ale celor care, “aleși” de Iehova, se pregătesc de secole pentru “misiunea” lor.
Capitolul 17: Misiunea de distrugereAutorul a studiat timp de ani de zile sute de volume și a găsit că cea mai bună definiție este dată
de eruditul ebraic dr. Maurice Samuel, care spune: “Noi, evreii, noi, distrugătorii, vom fi
totdeauna cei care distrug... nimic pe lume nu pot face goimii care să ne satisfacă cerințele și
vrerile”. Le prima vedere pare o afirmație nevropată; în realitate este un caz de sinceritate
dureroasă. Un evreu născut ca atare nu se poate sustrage “legii” rămânând un bun evreu. De
aceea, evreii au fost forțați să fie distrugători și acțiunea lor distrugătoare culminează în zilele
noastre. Aceasta nu este părerea autorului, ci a rabinilor și talmudiștilor pe care i-a citit și studiat:
distrugerea celorlalți este condiția impusă de Iehova existenței “poporului ales”, care tinde spre
un final unde toate popoarele vor fi distruse și subjugate. Cuvântul este însă în mod expres
“distrugere” și nu “subjugare”, “înfrângere” sau altceva – vezi Vechiul Testament, Ieșirea,
Numerii, Deuteronomul, unde Iehova folosește cel mai frecvent exact acest cuvânt în poruncile
lui.
Uneori “poporul ales” trebuie să distrugă neamurile celelalte la porunca lui Iehova; alteori
Iehova îl răsplătește distrugând celelalte neamuri din calea poporului ales. Distrugerea trebuie să
fie totală și mila e o crimă, pedepsită de Iehova, care l-a detronat pe Saul fiindcă n-a distrus total
și l-a înlocuit cu David – strămoșul viitorului Mesia. Câte vreme la alții distrugerea este un
incident al cuceririi, la “poporul ales” distrugerea este scop în sine. Despre asta vorbește dr.
Maurice Samuel. Această chemare să fie distrugători a adus multe suferințe popoarelor care au
acceptat să fie dominate de interese talmudiste-sioniste și nu le-a adus fericire adevărată tuturor
evreilor, purtătorii acestei triste misiuni.
Când au scris legendele din Ieșirea, scribii Torei au introdus o formă prin care se distrug
națiunile gazdă: “în război ei se vor alia cu dușmanii noștri” (1:10). Povestea cu sclavia
egipteană unde apare această formă e doar o poveste, dar în istoria Babilonului faptul că evreii
din Babilon s-au aliat cu invazia persană inamică și au facilitat distrugerea Babilonului este fapt