spune că știe că evreii sunt uniți, că-l pot ruina, și povățuia prudența). La fel zic Fuscus, Ovidiu,
Persius și Seneca.
Civilizația occidentală a crescut pe moștenirea artistică a Greciei și cea juridică a Romei, unde
pentru prima dată s-a promulgat dreptul fiecărui om la un proces public și echitabil, în fața unei
curți de lege. Dr. Kastein găsește însă că pentru iudei, Roma “de la început n-a însemnat decât
forța brută și stupidă, neintelectuală”. Timp de 300 de ani, Roma antică a persecutat creștinii.
După convertirea lui Constantin în anul 320 , evreii n-au mai avut voie să-și circumcidă sclavii,
să ia sclavi dintre creștini și să aibă căsătorii mixte. Deși “legea” iudaică interzice exact aceste
lucruri, adică să fie circumciși neevreii și să nu se unească în căsătorii mixte, dr. Kastein spune
că atunci când romanii au zis așa, a fost o “persecuție sângeroasă”. Dar când evreii zic așa, nu e
persecuție, ci dreptul lor.
În anul 395 Palestina a devenit parte din Bizanț și sub guvern creștin evreilor nu li s-a mai
interzis să locuiască în Ierusalim. Bizanțul i-a favorizat. Totuși, când persanii au invadat
Bizanțul, evreii “s-au alăturat masiv armatelor persane” și apoi au participat la “un masacru
gigantic al populației creștine”, spune dr. Kastein, “cu furia unor oameni care de 300 de ani
așteaptă să se răzbune pentru opresiune”. Care opresiune? Dr. Kastein arată că interzicerea de a
lua sclavi dintre creștini a fost această “mare opresiune seculară”.
Odată masacrul creștinilor înfăptuit, dragostea evreilor pentru persani s-a terminat și după 14 ani
evreii, spune dr. Kastein, “erau doritori să negocieze cu împăratul bizantin Heraclius” și să-l
ajute să recucerească Ierusalimul. A venit apoi islamismul lui Mahomed, care știa că “cei mai
violenți oameni sunt evreii și păgânii” (vezi Coranul), dar islamul n-a fost dușman evreimii.
Spune dr. Kastein: “le-a dat libertate economică absolută și autonomie administrativă în Spania,
poarta de intrare a islamului în Europa. Acolo, regele vizigot Euric a văzut bine pericolul pe care
l-au văzut Cicero și alții înaintea lui și l-a definit în anul 680, la al 12 Conciliu de la Toledo.
Regatul lui a fost distrus și islamul a luat în stăpânire Spania în 712”. Graetz (și dr. Kastein, de
altfel) descrie cum evreii din interiorul regatului vizigot s-au aliat invadatorilor inamici islamici.
Cum în orașele cucerite arabii victorioși nu-și puteau permite să lase trupe numeroase, ei dădeau
aceste orașe pe mâna evreilor, care astfel au pus stăpânire pe Cordova, Granada, Malaga. Graetz
descrie cum Tarik invadatorul a apărut sub zidurile Toledo-ului, care avea doar o garnizoană
mică. În timp ce creștinii s-au adunat în biserică să se roage, evreii au deschis invadatorilor
porțile cetății și i-au primit cu aclamații de bucurie, răzbunându-se astfel pentru “persecuțiile”
suferite... Tarik a dat și capitala pe mâna evreilor... Când Musa Ibn Nossair, guvernatorul Africii,
a adus o nouă armată în Spania și a mai cucerit alte orașe, le-a dat pe mâna evreilor.
Din nou războiul între două națiuni devine teatrul “răzbunării” evreilor pentru “persecuțiile”
suferite, persecuții care constau, după cum arată Graetz, în faptul că nu aveau voie să-i
transforme pe creștini în sclavi (spune Graetz: “Cea mai crudă persecuție a fost restricția cu
privire la luarea creștinilor drept sclavi”). Din nou, ca și în Persia și Babilon, evreii au trădat țara
gazdă și s-au aliat cu invadatorii în distrugerea țării care i-a primit cu brațele deschise. Iar
invadatorii au dat țara cucerită pe mâna lor. Generalii califului n-au dat atenție avertismentului
din Coran, cum nici azi politicienii și guvernanții din vest nu se uită la Noul Testament. Arabii,
la rândul lor, au gustat “răzbunarea lui Iehova”, deși le-au dăruit evreilor supremația asupra
creștinilor subjugați. Abu Ishak din Elvira îl avertizează pe califul din Cordova, arătând luxul și
aroganța evreilor, sărăcia progresivă a celorlalți, trădarea evreilor. Califul nu l-a ascultat și a
continuat să se lase manipulat de talmudiștii centrului Talmudic din Cordova.
Califatul a durat în Spania 800 de ani, după care evreii i-au ajutat pe spanioli să-i izgonească pe
arabi. Poporul învățase de-acum să-i cunoască pe evrei și nu credea că convertirea lor la
creștinism (când se converteau) era sinceră. Dr. Kastein arată și el că evreii convertiți conspirau
în secret și se bucurau de dispensă de la talmudiști pentru a face pe convertiții. Totuși, regii
spanioli îi făceau pe acești falși convertiți miniștrii lor de finanțe, ca de pildă Isaac Abrabanel.