Dr. Kastein arată că evreii de sub stăpânirea arabă au împrumutat bani spaniolilor din nordul
liber ca să-i ajute să-i alunge pe arabii ai căror emisari și oameni de încredere erau. După
expulzarea arabilor, cei 800 de ani de împilare evreiască au dus la expulzarea evreilor din Spania
în 1492 și din Portugalia în 1496. De aceea istoricii sioniști urăsc azi Spania, unde, zic ei, n-au
terminat masacrul promis lor de Iehova. De aceea au inițiat răsturnarea monarhiei spaniole și
războiul civil din 1930. Spune Brandeis, marele sionist american, judecător la Curtea Supremă a
Statelor Unite, către rabinul Stephen Wise în 1933: “Să fie și soarta Germaniei cum a fost soarta
Spaniei!”
Deși când talmudiștii dețineau finanțele și destinele spaniolilor trecuseră 15 secole de civilizație
creștină, evenimentele au avut loc după cum scrie “legea” din Vechiul Testament. Evreii, sub
conducerea talmudiștilor, au trebuit, să “distrugă” popoarele gazdă, care, indiferent cum se lăsau
dominate și jumulite de ei, erau “persecutoare”, pentru că Iehova i-a împrăștiat printre ele. În tot
acest răstimp, dintre evrei s-au ridicat unii care au protestat împotriva misiunii de a distruge și
masacra într-una. De fiecare dată stăpânii talmudici le-au astupat gura și evreii au trebuit să-și
continue misiunea care nici pe ei nu-i făcea fericiți. În acest moment, Spania i-a expulzat, i-a
împrăștiat prin lume și evreii s-ar fi putut asimila cu ceilalți oameni. Ar fi putut scăpa de
misiunea lor ucigătoare dacă nu s-ar fi ivit o rasă de oameni care n-au nimic de-a face cu Iuda
sau cu Israel, care n-au picătură de sânge semit în vine, ai căror strămoși n-au fost vreodată nici
măcar prin jurul Palestinei, o rasă mongoloidă turcă, hazarii din Asia, care au preluat programul
politic de masacrare, înrobire, stăpânire și jaf al celorlalte popoare, sub pretextul că Iehova le-ar
fi promis strămoșilor pe care ei nu i-au avut dreptul de a face aceste lucruri.
Încă de la căderea regatului vizigot din Spania de la 711, opt secole înainte de-a fi împrăștiați
prin Europa, evreii din Spania nu mai aveau sânge iudaic și nici ei nu mai aveau pretenția că se
trag din tribul lui Iuda. Graetz spune: “Primele așezări ale evreilor în frumoasa Hesperia (Spania)
sunt învăluite în negură”... Având pretenții de neam vechi, s-au bazat pe afirmația că regele
Nabucodonosor i-a transportat în Spania după ce le-a distrus templul din Babilon”. Ideea
supremației și a jefuirii bogățiilor altora atrăgea triburi primitive din multe locuri și arabii, care
oricum sunt circumciși, se puteau declara iudaici fără ca cineva să observe diferența. Rabinii din
nordul Africii și din deșert, departe fiind de centru, își măreau bucuroși congregația dacă puteau.
Când romanii au început să-i persecute pe “păgâni,” evreii n-au fost persecutați, și astfel mulți
care credeau în Baal, Isis și Adonis au devenit creștini ori iudaici. Legile stricte de segregare
rasială ale leviților erau de multe ori încălcate în regiuni mai îndepărtate. Deja la intrarea în
Spania evreii nu mai erau de rasă pură. Dar în cei 800 de ani de ședere în Spania centrul talmudic
din Cordoba a controlat segregarea și astfel s-a format tipul de evreu sefardit. La expulzarea din
Spania, centrul talmudic s-a mutat în Polonia. „Enciclopedia iudaică” spune: “Evreii sefardici
sunt descendenții celor expulzați din Spania și Portugalia, care s-au așezat în sudul Franței, Italia,
Africa de Nord, Asia Mică, Olanda, Anglia, America de Nord și de Sud, Germania, Danemarca,
Austria și Ungaria”. Polonia nu este menționată.
În timp ce evreii sefardici, în majoritatea lor, s-au împrăștiat înspre vest, centrul talmudic s-a
mutat în est. „Enciclopedia iudaică” arată că evreii sefardici se considerau mai nobili decât
ceilalți, deși aveau bune raporturi cu ei; că nu erau telali sau cămătari, nu se amestecau cu clasele
de jos și “rareori se căsătoreau cu ele... în era modernă și-au pierdut influența pe care au avut-o
de secole asupra celorlalte evrei”. Deci sefardiții se țineau deoparte, nu s-au dus în Polonia și și-
au pierdut influența. Mai mult, statisticile din cărțile erudiților iudaici care indică numărul de
evrei, conțin cifre extrem de fluctuante, indicând la intervale mici un număr foarte mic și apoi
imediat un număr foarte mare, ce nu poate fi nicicum explicat prin creștere biologică normală.
Când centrul talmudic s-a mutat din Cordoba în Polonia, s-a schimbat și caracterul rasial al
evreilor. Evreii care duseseră steagul lui Iuda din antichitate au devenit dintr-o dată neimportanți,
au fot împinși la margine și au început să scadă numeric. Talmudul s-a pregătit pentru a doua