Douglas.Reed-Controversa.sionului.2011-PDF-NoGrp

(NeluLucian) #1

Weishaupt scrie: “Prinții și națiunile vor dispărea... rațiunea va fi supremul cod al omului”. Deci:
atacul la regi și prinți, pentru a distruge națiunea și atacarea religiei. Adevăratul lui scop l-a
dezvăluit puținilor intimi: pretextele și basmele cu “fericita stare naturală” erau pentru proștii
mai puțin intimi și pentru marele public. Era foarte îndemânatic în a convinge personalități
importante, care se credeau “progresiste” și “luminate”, lăsându-se manipulate de el; foarte mulți
prinți și clerici erau pe listele lui de membri. Religia cu care Weishaupt înlocuia creștinismul era
adorarea focului și, ca să convingă clerul, a inventat povestea că Iisus Hristos a avut o doctrină
secretă, pe care numai cei deștepți o pot întrevedea printre rânduri în scripturi, conform căreia el
urmărea să abolească religia și s-o înlocuiască cu rațiunea; de aceea, mulți l-au urmat, crezând
că-l urmează pe Iisus Hristos. Azi nici nu ne mai mirăm de preoți comuniști.


Conducătorii illuminati-lor își băteau joc în secret de clericii care-i urmau. Într-o scrisoare către
colaboratorul lui principal, Baronul von Knigge (alias Philo), Weishaupt se laudă cu felul în care
i-a prostit pe clerici: “Cel mai fascinant lucru e că mari teologi protestanți și reformați care ne
aparțin nouă, illuminati-lor, încă mai cred că dogma religioasă a iluminismului conține spiritul
adevărat și autentic al religiei creștine. Omule, omule, ce nu te putem face să crezi! N-am crezut
c-am să mă văd și fondând o nouă religie”.Convingând clerul iluminist că absența religiei e
religia adevărată și că anti-creștinismul este adevăratul creștinism, Weishaupt a avut mare succes
în Bavaria și a izgonit toți profesorii ne-iluminiști de la universitatea din Ingolstadt unde era el.
Controla școlarizarea, își plasase clerul lui iluminist în “locuri bune și la curte” și zicea că în
curând va pune mâna pe seminariile teologice și “va furniza preoții de care e nevoie în Bavaria”.


Cea mai semnificativă asemănare dintre iluminismul lui Weishaupt, comunism și politica
iudaismului cu privire la goimi este atacul împotriva religiei. “Legea” iudaică spune că goimii n-
au dreptul la altă religie decât cea naturală și a rațiunii, pe care le propovăduia Weishaupt. Moses
Mendelsohn scria cu 200 de ani în urmă că “religia noastră este numai pentru neamul nostru...
Noi credem că Dumnezeu a ordonat toate celelalte neamuri din lume să n-aibă altă religie decât
legile naturii... Cei care trăiesc după preceptele acestei religii a naturii și rațiunii sunt oamenii
virtuoși ai celorlalte neamuri”. La fel, în 1955, un tânăr rabin reformist din Statele Unite, Jakob
Petuchowski, a propus ca toți ne-evreii să fie convertiți la “cele șapte legi ale lui Noe” și nu la
miile de precepte și regulamente ale Talmudului, atribuite lui Iehova în “legea mozaică”. Astfel,
neamurile inferioare vor primi de la iudaism “religia naturii și a rațiunii”, pe care le recomanda
pentru ele Moses Mendelsohn și Adam Weishaupt. Dacă se cred “iudaici”, asta e ca și cum
sclavii negri și-ar lua numele de familie al stăpânului lor, rămânând însă tot niște sclavi.


[Nota rezumatorului: În martie 1991, Congresul american a votat legea Public Law 102- 14 , prin
care consfințește Z iua Educației în Statele Unite ca fiind ziua de naștere a rabinului Manechem
Mendel Schneerson, conducătorul mișcării Lubavitch, care a dăruit Americii “c ele 7 legi ale lui
Noe , ca principiu etico- religios. “Cele 7 legi ale lui Noe” este descrierea din Talmud a 7 legi
biblice date lui Adam și Noe înainte ca Iehova să se fi dezvăluit lui Moise pe muntele Sinai.
Talmudul babilonian are 6 legi în Facerea 2:16, la care se adaugă a ș aptea , dată lui Noe după
potop (Facerea 9:4). Ele nu sunt o religie adevărată,
ci un fel de eti natura lă, căci Du mnezeu
nu s- a revelat decât lui Moise, adică “poporului ales”. Enciclopedia america nă scrie că “d e
secole Legile lui Noe au fost considerate ca legătura dintre iudaism și creștinism”, fără să
indice de când și de către cine.
]


Deci Iehova a dat religie pentru neamul ales și lumina naturii și a rațiunii pentru neamurile
inferioare. Weishaupt înlocuia religia “neamurilor inferioare” cu lumina naturii și rațiunii. Nu s-
au descoperit legături directe între rabinii iudaici și Weishaupt. Dar s-au descoperit în cazul
comunismului, unde ei au preluat conducerea. Metodele illuminati-lor cuprindeau toate josniciile
imaginabile și opinia publică a fost cuprinsă de oroare citind conținutul a două documente
publicate în 1787, unde se vedea cum illuminati pedepseau cu moartea și-i executau pe unii
dintre membri lor, preamăreau ateismul, aveau o mașină automată de distrus documente, aveau
mijloace cu care provocau avorturi, falsificau sigilii și documente, făceau cerneală invizibilă și

Free download pdf