Președintele John Adams i-a avertizat pe masoni în 1798 despre infiltrarea și pervertirea
masoneriei, arătând că “astfel de societăți [secrete] pot fi pervertite să facă tot răul de care au fost
suspectate”. Opinia publică a luat aminte și în 1829 s-a format un partid anti-masonic, care la
convenția sa din 1829 a declarat că “există dovezi despre legătura strânsă dintre ordinele
superioare ale francmasoneriei și iluminismul (illuminati) francez”. Dar iubitorilor de adevăr nu
le-a mers multă vreme, căci la următorul congres, cel din Vermont în 1830, se arată că
“investigația a fost stinsă curând, în mod misterios. Presa a amuțit ca sugrumată și masele
poporului sunt ținute în ignoranța faptului că a existat vreodată un dubiu cu privire la
masonerie”. Investigația a fost stinsă de contra-ofensivă cu acuzații de “bigotism”, “dușman al
libertății de opinie” etc., exact ca astăzi. De atunci încoace, nici în Anglia nici în America nimeni
n-a reușit să determine guvernele să facă o investigație cinstită a infiltrării dușmănoase în
guvern. Dezvăluirile din 1948 au fost parțiale și în cea mai mare parte s-au mușamalizat. Partidul
anti-masonic a murit în 1840.
John Adams a fost convins de existența revoluției permanente și universale, îndreptată împotriva
guvernelor legitime. O credea în mod greșit de origine franceză, după cum azi oamenii își
închipuie în mod greșit că comunismul e rusesc. A emis actul împotriva activității anti-statale din
- Confidentul lui, Alexander Hamilton, cunoștea și mai bine natura revoluției și a descris-o
astfel: întâi atacul împotriva creștinismului, apoi înlocuirea lui cu religia ‘naturală’, apoi se neagă
sufletul, viața omului fiind pur fizică; urmează atacul împotriva statului, care este descris drept
un abuz, ca și religia, și se preamărește anarhia. Rezultatul, spune Hamilton, este masacrul și
distrugerea gigantică din Franța, care a fost scufundata în crimă, sărăcie și bestialitate, ceea ce se
urmărește să se producă în toate țările de către aceiași organizatori, pentru a distruge societatea
civilizată și a produce dezordinea generală a omenirii. Organizația, spune Hamilton, a fost
interzisă, dar elementele ei au supraviețuit și lucrează din umbră, pregătind noi calamități și un
lung șir de convulsii, revoluții, masacre, devastări și nenorociri. Hamilton vedea semnele și în
Statele Unite. Prin influența aceasta nefastă, americanii au simpatizat cu ororile revoluției
franceze. Prin ea s-au justificat toate ororile, crimele și despotismul, zicându-se că trebuie s-o
imităm.
În zilele noastre am văzut așa de bine toate aceste lucruri, încât nu ne dăm seama cât de
clarvăzători au fost acești oameni în 1790. Dar clarviziunea lor n-a dus la nimic. Ca un
somnambul, Occidentul continuă spre dezastru. Anti-revoluționarii au fost defăimați și reduși la
tăcere. Revoluționarii și intelighenția progresistă și-au continuat opera. A apărut Napoleon și toți
au uitat de revoluție. Numai illuminati au continuat să lucreze ca înainte și cu rezultat. Acest
lucru a devenit clar recent, când Nesta Webster a studiat lăzile cu documente ale poliției lui
Napoleon și a găsit acolo că 20 de ani după revoluția franceză, în ajunul căderii lui Napoleon,
illuminati erau tot activi și prosperi.
Comisarul special de poliție napoleoniană François Charles de Berckheim era mason. În 1810 el
descria cum illuminati au adepți în întreaga Europă și se străduiesc să infiltreze lojile masonice:
“iluminismul devine o putere formidabilă... regii și popoarele vor avea mult de suferit, dacă prin
prudență nu se distruge mecanismul lui îngrozitor”. În 1814, un alt raport spune la fel. La 20 de
ani după confesiunea publică a ducelui de Brunswick, Berckheim arată că “mulți oameni cu
poziții înalte, de naștere ilustră, cu mare avere și mari demnitari sunt printre ei... unii dintre ei nu
sunt prostiți de visuri demagogice, ci speră să pună mâna pe putere și să-și sporească averea și
poziția socială; dar majoritatea adepților cred în ei ca-n scriptură...”
Ca și azi, dorința de putere îi face pe oamenii faimoși și bogați să se asocieze cu mișcări al căror
scop este distrugerea averii și renumelui lor, în speranța că astfel vor deveni mai bogați și mai
faimoși. Berckheim descrie metodele illuminati-lor în mod asemănător cu Weishaupt și metodele
comunismului astăzi. El arată cum illuminati influențează opiniile oamenilor, punând stăpânire
în primul rând pe literatură, savanți și profesori, care astfel propagă principiile lor, deghizându-le
otrava în o mie de feluri. Vulgul nu vede și nu pricepe aceste semne minuscule, dar cei inițiați