Pe când Lambert fiul se plângea astfel, evreii erau în faza rabinică, adică condușii de rabini locali
după ce centrul iudaic din Polonia s-a dat la fund odată cu împărțirea Poloniei, în 1772. Toți
rabinii erau stricți și fervenți practicanți ai “legii” talmudice, dar unii erau mai blânzi, alții mai
severi, ca toți oamenii. Dacă se poate stabili o participare a evreilor în revoluția franceză, asta nu
vine din acuzele creștinilor, ci din lăudăroșenia evreilor. De pildă, Léon Kahn dă nume de evrei
amestecați în uciderea regelui și distrugerea religiei, la 100 de ani după evenimente. Acesta este
un exemplu de efortul depus în mare parte de literatura iudaică de a arăta că nimic de acest gen
nu s-ar fi putut întâmpla fără mâna lui Iehova, adică mâna evreiască. Probabil că Léon Kahn nu-
și poate imagina regicidul altfel decât ca moartea lui Belsatar. Dacă n-ar fi fost revoluția
bolșevică, lumea ar fi uitat de Léon Kahn. Din nou prezentul dezvăluie trecutul.
După revoluția franceză, evreii au tras profitul, prin conducătorii lor. Dar este demn de menționat
aici că cei care-au profitat au fost evreii răsăriteni ashkenazi și că acești ne-semiți convertiți la
iudaism au pătruns în acest moment masiv în Occident. Cei mai mulți evrei francezi fuseseră
până la acea dată sefardiți veniți din Spania și Portugalia, care avuseseră oarecare înrudire cu
Palestina, chiar dacă nu prea multă. Dacă sufereau vreo discriminare, aceasta a dispărut în 1790 ,
când au primit cetățenia franceză. Dar în Alsacia apăruse o comunitate de evrei ashkenazi slavi
din Rusia, care erau foarte antipatizați și acordarea cetățeniei către aceștia a pricinuit dezbateri
furtunoase în Adunarea Revoluționară și răscoale printre țăranii alsacieni. Deputatul Maury a
spus: “De 17 secole evreii nu s-au amestecat cu celelalte popoare... nu trebuie persecutați, trebuie
protejați ca indivizi și nu ca francezi, căci ei nu pot fi cetățeni... Orice le-ai face, ei rămân străini
în mijlocul nostru” și alții au fost de acord cu el. Evreii sefardiți au protestat și ei, zicând că
suferă din cauza unor pretenții ciudate ale “evreilor” ashkenazi din Alsacia, Lorena și cele trei
episcopate: “Acești evrei au pretenția să trăiască în Franța cu un regim special, să aibă legi numai
pentru ei și să fie o clasă de cetățeni separată de toți ceilalți”. Acest protest al evreilor împotriva
“legii” iudaice n-a fost ascultat niciodată de guvernul goimilor. Nici protestul comercianților
francezi, care s-au văzut ruinați de practicile de trust evreiești, n-a fost ascultat.
În 1791 s-a dat decretul de emancipare a evreilor din Alsacia. Astfel s-a creat “problema
evreiască” ce i-a stat în față lui Napoleon când a venit la putere, lui și întregii lumi. Din acest
moment, secta conducătoare iudaică a marginalizat din toate puterile pe adevărații evreii, pe
sefardiți, și i-a propulsat înainte pe evreii hazari mongoli ashkenazi. Din acest moment, evreii
ashkenazi au pătruns în Europa și America și au preluat conducerea revoluției mondiale, atacând
peste tot guvernul legitim, religia și națiunea. Până acum, evreii au participat la revoluții ca și
ceilalți oameni, în proporția în care se află ei în populație, și au tras foloasele cele mai mari. Din
acest moment, nu numai foloasele, ci și conducerea și planul revoluției au fost iudaice. Din acest
moment, istoria “legii iudaice” și istoria “revoluției” se contopesc și formează o singură istorie.
De la mijlocul secolului 19 revoluția mondială este operă iudaică pe față. Cel care a prezis asta a
fost Benjamin Disraeli, primul ministru evreu al Angliei.
Capitolul 21: Avertismentul lui DisraeliBenjamin Disraeli, ulterior Lord Beaconsfield, evreu sefardic, a avertizat de repetate ori
împotriva revoluției mondiale și i-a identificat pe organizatorii ei. Autorul nu este sigur dacă
secta talmudică a preluat conducerea organizației revoluționare a lui Weishaupt sau a fost cea
care l-a condus și instigat pe Weishaupt. Ambiția de dominație a sectei iudaice, îndoctrinată de
secole prin Talmud și Cabala (care, spune „Enciclopedia iudaică”, s-a dezvoltat ca partea secretă,
orală, a Talmudului, știută doar de inițiați, în paralel cu partea scrisă Thora, în esență cu aceleași
scopuri ca și Talmudul) este să-i înrobească pe “păgâni” “națiunii sfinte”. Este semnificativ
faptul că organizația conspirativă și distructivă a lui Weishaupt a apărut tocmai când centrul
talmudic din Polonia s-a dat la fund și a dispărut din viața publică, după peste 2000 de ani de
existență în diferitele sale faze. Dar este posibil și ca organizația distructivă a illuminati-lor să fi
fost inițial a altora și apoi, ca și masoneria, cucerită de secta iudaică.