Cele mai semnificative avertismente Disraeli le-a dat cu privire la revoluția de la 1848. Înainte
de 1848 el a prezis exact ce va avea loc, după care a prezis că revoluția se va repeta. În romanele
sale, Disraeli și-a făcut portretul: în Coningsby el este Sidonia, un evreu musulman din Spania,
care deține în secret puterea și manipulează, fiind “deținător al unei absolute lipse de prejudecăți
care este compensația omului fără patrie”. În 1846 Sidonia a descris “acea puternică revoluție ce
se pregătește acum în Germania, și care e atât de puțin cunoscută în Anglia, organizată complet
sub auspiciile evreilor”. După ce a izbucnit revoluția din 1848, Disraeli a spus în Parlamentul
englez, în 1852: “Influența evreilor poate fi văzută în ultima izbucnire a principiului distrugerii
în Europa. Are loc o revoluție împotriva tradiției și aristocrației, împotriva religiei și
proprietății... Egalitatea naturală a oamenilor și abolirea proprietății sunt proclamate de societăți
secrete care formează guvernele provizorii, și cei de rasă evreiască se găsesc în fruntea fiecăreia
dintre ele [exact ca în Rusia în 1917]. Cei mai iscusiți manipulatori ai proprietății se aliază cu
comuniștii. Acest neam ales așa de separat dă mâna cu toate scursurile și cei mai de jos din
Europa”. Asta, spune Disraeli, în scopul de a distruge creștinismul.
Autorul scrie că printre sursele studiate de el pentru aceasta carte, Disraeli a fost ca o rază de
lumină în întuneric. Eliberat de Talmud, pe care-l cunoștea intim din interior, Disraeli, mândru
de rasa lui israeliană, dar pe de altă parte adevărat patriot englez, spune adevărul despre scena
politică pe care el a fost actor principal: “Lumea e guvernată de cu totul alții decât își închipuie
cei ce nu pătrund în dosul culiselor”; lumea e guvernată de grupul secret. Cea mai mare greșeală
este să-ți închipui că motive economice au dus la revoluție”. Disraeli era împotriva conceptului
iudaic de “răzbunarea lui Iehova”, care cere masacrarea și distrugerea totală a altor popoare, și s-
a împotrivit atrocităților și masacrelor plănuite de guvernul britanic în India în 1857, după
revolta indiană, spunând că atunci când aude planurile de masacre și de “răzbunare” a lui Iehova
din gura englezilor se gândește că “poporul din Anglia s-a schimbat deodată și nu se mai pleacă
numelui lui Hristos, ci se pregătește să reînvie cultul lui Moloh”. Asta face aluzie la faptul că
iudaismul talmudic e de fapt cultul lui Moloh, sursa controversei Sionului, veche de 3000 de ani.
Din cauza că secta leviților lui Iuda se închina lui Moloh s-au disociat triburile lui Israel de tribul
lui Iuda și Veniamin. Asta se vede în Vechiul Testament în două locuri: Ieremia, care protestează
împotriva cultului lui Moloh-Baal (19:5) arată că Dumnezeu condamnă tribul lui Iuda și pe
locuitorii Ierusalimului pentru că “au umplut locul cu sângele celor nevinovați” (19:4), că ei “au
ridicat altare lui Baal [Moloh], să-și ardă pe rug copiii în sacrificii aduse lui Baal; ceea ce eu n-
am cerut, nici nu mi-a trecut niciodată prin minte” și pentru că ei “au ridicat altare în Tofet să-și
ardă fiii și fiicele pe rug la altar, ceea ce eu nu le-am cerut, nici n-a fost vreodată în cugetul meu”
(7:31). Apoi ideologul distrugerii iudaice, Ezechiel, răspunde că dumnezeul iudaic a cerut în
mod expres ca în cinstea lui să fie sacrificați și arși copiii pe rug și a dat “legi care nu sunt bune”
(20:25-26). În controversa dintre dumnezeul milei și iubirii și cel al distrugerii și răzbunării,
Disraeli s-a disociat de Iehova-Baal-Moloh al vărsării de sânge nevinovat și al răzbunării
iudaice, motiv pentru care în 1955 Lord Herbert Samuel a vorbit cu dispreț despre el.
Ceea ce l-a caracterizat pe evreul Disraeli a fost capacitatea de a spune adevărul absolut,
clarviziunea, patriotismul pentru Anglia și mila creștinească pe care-a practicat-o. Pe vremea
când tatăl lui, Isaac Disraeli, a refuzat funcția de gardian al congregației talmudice și s-a disociat
de talmudismul din Anglia, mai era încă posibil să se facă așa ceva. În ghetourile din Rusia și
Polonia n-ar fi fost posibil, ar fi fost excomunicat, poate chiar ucis. Astfel, Disraeli a putut spune
adevărul despre evreii organizatori ai holocaustului revoluției mondiale, deși tot lui i se
datorează emanciparea deplină a evreilor din Anglia.
Weishaupt a murit în 1830. Timp de 50 de ani s-au dus lupte interne pentru deținerea puterii
supreme în cadrul conspirației lui revoluționare și au ieșit victorioși hazarii, evreii ashkenazi din
estul Europei, conduși de rabinii lor talmudici. În acele lupte interne pentru succesiunea puterii
revoluționare au participat Alta Vendita din Italia, masoneria franceză și organizația Tugendbund