din Germania, moștenitoarea directă a Iluminismului lui Weishaupt. Printre persoanele angajate
în lupta pentru putere au fost un francez, Louis Blanc, un rus, Mihai Bakunin, și un evreu din
Germania, Karl Marx.
Bakunin era anarhist și cerea abolirea statului în sine, căci proprietatea de stat înseamnă tot
tirania proprietății, spunea el. Planul lui Marx însă era înlocuirea clasei stăpânitoare cu o alta,
absolut tiranică. Bakunin era sincer; Marx a fost toată viața un escroc, trăind în lux și lene și
scriind despre munca grea și mizeria proletariatului. La câteva săptămâni după ce și-a terminat
de scris “manifestul comunist”, unde denunță faptul că proletariatul e sărac, neavând pământ,
case și întreprinderi, și indică drept remediu desființarea proprietății private, pentru a-i face pe
toți săraci lipiți pământului, au izbucnit revoluții în Germania, Austria, Ungaria, Italia, Franța,
Danemarca. În așa scurt timp, “proletariatul” nici n-ar fi avut timp să citească manifestul lui
Marx și să fie inspirat de el, presupunând că ar fi avut chef să-l citească și să-l aplice. În realitate,
revoluțiile au fost sincronizate cu publicarea manifestului lui Marx, dar bineînțeles că n-au fost
cauzate de el, ci organizate central să izbucnească simultan, ca o acțiune coordonată a revoluției
mondiale. Singura organizație mondială perfect ramificată pentru a organiza revoluția mondială
comunistă a fost rabinatul hazar talmudic din Europa de Est. Biserica Catolică avea aceleași
ramificații, dar pe vremea aceea nu era încă complet infiltrată, subjugată și coruptă de talmudism
ca azi, și s-a opus distrugerii și vărsării de sânge după legea lui Iehova-Moloh. Iudaismul
talmudic a preluat conducerea revoluției plănuite de Weishaupt, după cum a arătat Disraeli în
parlamentul englez.
Louis Blanc, membru în guvernul provizoriu de la Paris din 1848, avea în vedere un stat de
“ajutor social” (welfare state) ca cel britanic și american de azi, unde “dreptul la muncă”
însemna, ca în statele socialiste, lagăre de concentrare. El era de părere că individul nu trebuie să
aibă nicio personalitate și nu trebuie să existe competiție, doar înregimentare. După înfrângerea
revoluției a fugit în Anglia și și-a pierdut importanța ca persoană. Tot în Anglia s-a așezat și
Marx, unde a trăit în belșug 34 de ani. Numai Bakunin, născut nobil rus, fost ofițer țarist, a
alergat să lupte pe baricade. Bakunin descrie întâlnirea lui cu Marx: “Marx mi-a zis că sunt un
idealist sentimental, și avea dreptate. Eu i-am zis că e un om vanitos, perfid și viclean, și aveam
și eu dreptate”.
Bakunin a fost făcut prizonier și condamnat la moarte, apoi grațiat, ținut în lanțuri grele, țintuit
de un perete timp de un an, apoi trimis în Rusia după șase ani, fără dinți, bolnav de scorbut,
ruinat fizic. A fost exilat în Siberia, de unde a fugit în Japonia. De acolo, în America, apoi în
Anglia. Apoi a inaugurat Internaționala lui social-democratică în Elveția, în 1864. Tot pe-atunci
își înființa și Marx Internaționala lui, și a început rivalitatea lor. În timp ce Bakunin zăcea în
închisori și în lanțuri, Marx infiltrase și pusese mâna pe toate organizațiile revoluționare, unde în
multe țări ginerii lui erau conducătorii. N-a putut să-l elimine pe Bakunin imediat, căci acesta era
foarte renumit, dar printr-o serie de trucuri și înșelătorii, în fine l-a eliminat la congresul din
1872, convocat la Haga, unde Bakunin nu s-a putut duce. Acolo, Marx a făcut exact ca Stalin, și-
a denunțat rivalul absent și l-a excomunicat și exclus.
Bakunin a murit după câțiva ani, bolnav – zic unii că s-a sinucis prin greva foamei. Din acel
moment, revoluția mondială a fost sută la sută sub control evreiesc și scopul ei a fost să
instaureze în lumea întreagă un guvern mondial al unui stat mondial, care să reprime în mod
absolut și total libertatea individuală și să înregimenteze și înrobească în mod forțat absolut toate
popoarele. Asta a văzut Bakunin când și-a publicat polemica împotriva conducerii rabinice a
revoluției în 1869. Din acel moment, distrugerea lui a fost doar chestiune de timp.
Timp de 30 de ani, Disraeli și-a repetat avertismentele despre revoluția mondială, arătând că
tronul lui Louis Philippe în Franța “a fost răsturnat nu de parlament, nici de popor, nici de natură,
ci de societăți secrete, care stau gata să devasteze Europa” (1852). “O mare parte din Europa e
acoperită de o rețea de aceste societăți secrete, așa cum suprafața pământului e acoperită de cale