ferată... Ei nu vor guvern constituțional, nu vor să îmbunătățească instituțiile sociale... ei vor să
schimbe stăpânii țării, să-i izgonească pe actualii proprietari și să pună capăt bazei religioase.”
(1856). Disraeli a văzut clar natura liberalului: Liberalismul este “manevra celor ce lovesc în
proprietate și-n Hristos și oamenii de treabă din țara asta, care țin așa de mult la proprietatea lor
și sunt așa de religioși, o aplaudă și o recunosc ca fiind progresul cauzei liberale”.
Fiindcă nu-l puteau defăima pe Disraeli, conspiratorii l-au ridiculizat, zicând că are idei fixe. Din
ce în ce mai mult expresiile lui sunt însă folosite de alții care văd adevărul: rețeaua care acoperă
Europa, “mâna ascunsă” care dirijează guvernele. Rabi Drach, care s-a disociat de talmudismul
conducător al revoluției mondiale înainte de 1848 și a fost persecutat, spune: “Ce pot face cele
mai înțelepte măsuri ale autorităților din toate țările împotriva acestei conspirații permanente
care se întinde ca o rețea, pe cât de vastă, pe atât de puternică, peste întreg globul, și-și arată fața
de câte ori are loc un eveniment care atinge cumva numele de israelit”.
Iată secvența evenimentelor: Dr. Kastein, istoricul sionist, spune că în 1772 “centrul” guvernului
iudaic “a încetat să existe”; autoritățile rusești de-atunci zic că a devenit un guvern iudaic secret;
în 1776 Weishaupt a înființat secta Illuminati-lor; în 1846 Disraeli scria că “revoluția se
desfășoară total sub auspicii evreiești”; în 1869 Bakunin a atacat conducerea evreiască a
revoluției; în 1872 Bakunin a fost exclus și Marx a preluat conducerea deplină; în 1917 revoluția
bolșevică a produs un guvern bolșevic, format aproape exclusiv din evrei. Astfel, emanciparea
evreilor în secolul 19, contrar asigurărilor date de Sanhedrin lui Napoleon, nu i-a făcut să fie
cetățeni ca toți ceilalți, ci dimpotrivă, să se dedice total distrugerii și masacrării celorlalți și
distrugerii țărilor în care trăiesc și a legilor care i-au emancipat. În acest secol, spune dr. Kastein,
a apărut termenul “antisemit”. Acum nu se mai putea susține că există “persecuție” și atunci s-a
inventat “antisemitismul” ca forma de “persecuție”, pentru care Iehova să dea “poporului ales”
mână liberă să “se răzbune”, masacrând, înrobind și jefuind popoarele.
Cum poate fi cineva antisemit împotriva hazarilor, a evreilor de azi, când ei în mod clar nu sunt
semiți, nimeni nu explică. Și cum pot semiții autentici, arabii, fi antisemiți, iarăși nu e clar. Dar
oricine arată simpatie pentru semiți, pentru palestinienii masacrați, izgoniți și jefuiți, este acuzat
cu violență de...antisemitism! Dar antisemitismul e un fel de lez-majestate și erezie. Prin 1950,
deja mintea maselor era total dominată de mascarada antisemitismului și toți se prosternează la
auzul termenului, care a fost inventat pentru a face tabu orice discuție privind direcția și
conducerea politică. Bernard Lazare, apologet al sionismului, spune ca antisemitismul n-are
nimic de-a face cu Sem sau cu sângele semitic, sau cu orice fel de semitism. Antisemitismul,
spune el, “constă din cei ce zic: evreii au pregătit, au manipulat, au fost principalii promotori ai
revoluției, în timp ce istoricii imparțiali se mărginesc să studieze ce rol ar fi putut juca evreii,
considerând ce fel de spirit, caracter, filozofie, religie au în procesele și mișcările revoluționare”.
Deci cine spune că evreii au condus și organizat revoluția e antisemit, după Lazare.
Disraeli însă, care e posibil să fi avut sânge semit în el, spune că “acea revoluție grozavă... se
pregătește complet sub auspiciile evreilor... Influența evreilor poate fi observată în ultima
izbucnire a principiului distrugerii... Indivizi de rasă evreiască se găsesc în fruntea fiecăreia din
ele [societăți secrete]“. Cum era el însuși de rasă evreiască, Disraeli n-a mai subliniat că mulți
dintre evrei se opun ca și el “revoluției atotputernice” și “principiului distrugător”, căci
contemporanii lui știau probabil că atunci când făcea afirmațiile de mai sus, care azi l-ar califica
de antisemit, îi excludea pe aceștia din urmă.
De la revoluția franceză încoace, evreii sefardici au arătat cât de distrugători sunt noii veniți din
estul Europei (cei din Alsacia, de pildă) și au rezistat influenței acestora. După emancipare,
nemaifiind așa de înrobiți ghetoului și Talmudului, ei n-aveau decât de pierdut dacă evreii
ashkenazi din est și secta talmudică reușeau să organizeze “principiul distrugerii” în vest. Evreii
sefardici l-au ascultat și l-au înțeles pe Disraeli mai mult decât masele de goimi. Au fost
pedepsiți prin excomunicare: prin manipulările statisticienilor au fost declarați inexistenți la o