sânge semit în vine și printre strămoși, pe câte unii care într-adevăr trecuseră cândva pe-aproape
de Palestina și veniseră din Africa.
Un raport al celui de-al doilea Congres Sefardic de la New York din 1954 a declarat că evreii din
toată lumea sunt în număr de 11.763.491; că numai 15% din ei, adică 1.744.883 sunt sefardiți și
numai 52.000 de sefardiți se află în Europa și în întreaga emisferă vestică – unde înainte, în vest,
toți evreii fuseseră sefardiți! Nici dacă i-ar fi bombardat cu bomba atomică n-ar fi putut pieri
evreii sefardiți din vest total în câțiva ani. În realitate ei au fost declarați inexistenți pentru că nu
voiau să se înregimenteze la opera rabinică și numai evreii ashkenazi au fost declarați că există
aproape în exclusivitate. Ei au moștenit misiunea leviților. Astfel, înțelepții Sionului au
excomunicat și exclus de două ori masele de evrei printr-o trăsătură de condei, prima dată când
au “pierdut” cele 10 triburi ale Israelului, și a doua oară când au “dispărut” sefardiții. În realitate,
și israeliții adevărați și sefardiții trăiesc în continuare, unii amestecați printre goimi, alții în
comunități iudaice originale.
Alinierea evreilor din est la revoluția mondială acum un secol nu s-a făcut nici din întâmplare și
nici de capul lor, căci rabinii îi conduceau despotic. Autorul a cunoscut intim ghetourile
ashkenazi din Polonia și Rutenia în anii 1930 și a văzut cât de absolut era controlul rabinilor
asupra fiecărei mișcări și fiecărui gând din viața fiecărui individ din ghetou, de neimaginat
pentru cei din vest. Cei neascultători erau pedepsiți cu asprime, uneori cu moartea prin linșare,
sub conducerea rabinilor, acolo unde legile țării nu le permiteau să aplice pedeapsa cu moartea
direct. Încă și azi se mai întâmplă astfel de lucruri: de exemplu, în 1955 un comerciant evreu din
Leeds a fost suspectat că ar fi permis ca 223 tancuri vechi englezești care erau în mâna lui să
ajungă la egipteni, deși nimeni nu s-a plâns de vânzarea strict legală a tancurilor. Conducătorul
curții evreiești în care-a fost acuzat a spus că “avem noi mijloacele noastre să procedăm cu cei
greșiți nouă”, diferite de metodele legale ale statului. Cum presa, guvernul și mintea publicului
sunt sub călcâiul sionist, nimeni nu s-a sesizat de contradicția dintre “metodele” lor și legile
statului, sau dintre politica țării și “greșelile față de comunitate”.
Deci înrolarea evreimii în armata revoluției comuniste a fost ordonată de conducerea rabinică și a
urmărit trei scopuri: să oprească procesul de emancipare a evreilor și de asimilare a lor cu
popoarele printre care trăiesc; să se răzbune pe creștini și pe creștinism pentru că există; să
pregătească împlinirea “legii”, care prescrie distrugerea goimilor și triumful “poporului ales”
adică al sectei care uzează de acest termen. Astfel, o ambiție care ar fi putut fi realistă într-un
spațiu restrâns printre triburile de la anul 500 î.Hr. a devenit o gigantică operă de devastare, cu
scopul de a impune o “lege” tribală din antichitate, născută din rivalități de cort, a unui trib
minuscul, pierdut în negura istoriei, asupra întregii omeniri.
Goimii își închipuie că ei citesc această “lege” în Thora sau în Vechiul Testament, unde, pe
lângă interpolările sângeroase și pline de ură și cruzime ale leviților, se mai întrevăd resturi din
religia mai blândă și civilizată a celor “10 triburi pierdute” ale israeliților originali; când, în
realitate, “legea iudaică” sub care s-au înregimentat evreii ashkenazi este Talmudul, care nu
conține două tendințe contrare, una blândă și alta crudă care-o anulează pe cea blândă, ca
Vechiul Testament, ci este unitar și spune clar: “dreptatea, echitatea, mila față de aproapele nu
numai că nu trebuie practicate către creștini, dar constituie o crimă dacă sunt aplicate. Talmudul
interzice în mod expres să fie salvat un ne-evreu de la moarte... sau să i se restituie ce-a pierdut,
sau să-i fie cuiva milă de un ne-evreu”, arată fostul rabin Drach. Asta e “legea” care-i guvernează
pe revoluționarii ashkenazi, care, conform statisticilor lor, sunt acum “evreii”, sau cel puțin
constituie 85% din ei. Această forță de luptă atât de teribil îndoctrinată a fost dezlănțuită de peste
un secol și jumătate împotriva Europei, altădată atât de frumoasă, bogată și fericită.
Autorul, scriind în 1955, încă speră că creștinismul își va reveni și-și va recupera puterile în circa
100 de ani. De atunci, avansarea “guvernului mondial”, vărsarea de sânge nevinovat, masacrele