taie părul sau barba și să nu-și facă toaleta până nu se va “întoarce” tribul lui Iuda în Palestina.
Și-a vândut mica fermă părintească și n-a mai muncit absolut deloc tot restul vieții, parazitându-i
pe alții. La 26 de ani a plecat la Ierusalim, unde-a ajuns cu greu, păros, murdar și cu mâna goală
și nimeni nu l-a ascultat. Ar fi dispărut fără urmă dacă întâmplarea n-ar fi făcut să-l descopere
pictorul Holman Hunt, care era în război cu Academia Regală de Artă și l-a găsit pe Monk
fascinant și pitoresc, găsind totodată atrăgătoare ideea de a distruge omenirea și, odată cu ea,
Academia. Hunt a pictat subiectul țapului ispășitor după directivele lui Monk și Monk a scris o
carte la sugestia lui Hunt. Atât de autentic “simțeau” cei doi ideea, încât au reușit să omoare un
țap în chinuri și au cumpărat și chinuit un al doilea, pentru terminarea picturii. Hunt s-a întors în
Anglia cu pictura și Monk cu „O simplă interpretare a apocalipsei”, unde spunea (în mod corect)
că cele 10 triburi pierdute ale lui Israel n-au dispărut, ci s-au amestecat cu restul oamenilor și
apoi că “adevărații israeliți”, creștini și iudaici (azi ar fi acuzat de antisemitism pentru aceste
vorbe) trebuie să se întoarcă în Palestina să formeze un stat-model, al cărui guvern să fie un
supra-guvern internațional, care să guverneze guvernele lumii. Asta, spune Monk, ar pune capăt
pentru totdeauna oricărui război. Așa a enunțat el programul sionismului de azi, de a stabili un
supra-guvern mondial, cu aceeași promisiune demagogică de pace veșnică și universală.
Nici Monk și nici Hunt n-au avut succes, dar Monk l-a captivat pe istoricul de artă Ruskin, la ale
cărui insistențe i-a fost publicată cartea și care l-a întreținut pe Monk multă vreme. Ruskin,
crescut de o mamă puritană în obsesia Vechiului Testament și veșnic nenorocos în dragoste, avea
nevoie și el să se dedice unei cauze, și s-a dedicat lui Monk. Hunt l-a pictat apoi pe Monk cel
păros și nepieptănat în chip de Hristos, cu Vechiul Testament într-o mână și ziarul londonez
Times în cealaltă. Dar apoi a vândut o pictură cu 5.500 de lire sterline și avântul lui profetic
împotriva omenirii și a Academiei Regale de Artă a scăzut; și nici n-a avut chef să-l ia cu el pe
Monk cel netuns și nețesălat în casele elegante unde a început să fie invitat. Ruskin, și el ocupat
cu găsirea unei iubiri fericite începuse să se cam plictisească de Monk, astfel încât Hunt și
Ruskin au decis să-l convingă să se ducă la Ierusalim când a izbucnit războiul civil în America,
deși conform profețiilor lui Monk nu acolo trebuia să izbucnească. Ruskin a insistat că era de
datoria lui să se ducă să pună capăt războiului din America. Monk s-a conformat și, ajungând în
Statele Unite, i-a spus lui Lincoln (căci toată lumea avea acces la președinte pe atunci în
America) că trebuie să-i elibereze pe negri și pe evrei. “De ce pe evrei? Doar sunt liberi!” a
întrebat Lincoln uluit, căci evreii erau mai liberi ca oricine altcineva în America. “Dar nu cei din
Turcia, Rusia și Prusia, a răspuns Monk, și nu va fi pace în lume până ce popoarele lumii
conduse de Marea Britanie și Statele Unite nu vor ispăși crima lor față de evrei, pe care i-au
persecutat timp de 2000 de ani, și nu-i vor duce înapoi în Palestina ca patria lor și nu vor face
Ierusalimul capitala lumii creștine unificate”.
Ca toți politicienii, Monk nu fusese niciodată în “Rusia, Prusia și Turcia” și nu-i văzuse niciodată
pe acei evrei. Evreii din Rusia se opuneau din toate puterile la “eliberarea” și emanciparea lor și
țarul Alexandru, care vroia să-i emancipeze, fusese asasinat. În Prusia, evreii erau emancipați și
de aceea îi urau evreii din Rusia. Iar evreii din Turcia nu puteau fi nicicum duși înapoi în
Palestina, pentru că se aflau în Palestina. Dar toate acestea nu l-au deranjat pe Monk și nu-i
deranjează pe politicienii de azi, care-au îmbrățișat fervent demagogia dementă a lui Monk.
Întors la Londra, Monk a primit bani de la Ruskin să se ducă în Palestina, de unde a fost deportat
ca element dezordonat în 1864. Sărac lipit pământului, s-a angajat marinar și fiind naufragiat a
înotat la mal, unde, păros și gol pușcă, a fost luat drept un urs în întuneric de către un fermier și
rănit. Și-a pierdut memoria și puțina luciditate și s-a reîntors în Canada. De-acolo, însănătoșit
după câțiva ani, a revenit imediat la chemarea lui sionistă și și-a revizuit profețiile. Ceea ce
Dumnezeu cere, a zis el, este ca întâi să se ducă evreii înapoi în Palestina și apoi să se instaureze
o organizație mondială, dotată cu puterea de a forța națiunile să se supună hotărârilor ei. Astfel a
definit profetul cu părul lung și vâlvoi, care n-a muncit în viața lui nici măcar o oră, planul
politic din Vechiul Testament care conduce destinele omenirii astăzi. Nu există dovezi că Monk