Comunismul era deja conceput în secret, ca o organizație conspirativă (în jargon comunist, “în
ilegalitate”). Apoi, sionismul s-a născut la Pinsk, unde și-a făcut școala dr. Weizmann, la
societatea secretă Chibath Zion, astfel că Chaim Weizmann a crescut în sionism. Dar era cât pe
ce să piardă teren din pricina țarului Alexandru II, care eliberase 23 de milioane de șerbi ruși și
se gândea la emanciparea națională a celor 160 de naționalități din Rusia țaristă, între care evreii
(hazarii) constituiau 4% din populație. De aceea, spune dr. Kastein, rabinii au dat ordin evreilor
“să opună o puternică rezistență pasivă oricărei încercări de a li se îmbunătăți situația”, căci dacă
ar fi fost emancipați, pe de-o parte scăpau de sub controlul talmudic al rabinilor, pe de alta, ar fi
slăbit propaganda pe care-o făceau, plângându-se cât suferă de “persecuțiile” altora.
În martie 1881 țarul Alexandru II a proclamat guvern constituțional în Rusia. A fost asasinat
rapid și, spune dr. Kastein, “să nu ne mirăm dacă vedem o evreică în conspirația care a dus la
asasinarea lui Alexandru II”. Astfel s-a menținut situația descrisă de unul dintre primii
propagandiști sioniști, Moses Hess, după eliberarea șerbilor: “Noi, evreii, vom fi întotdeauna
străini printre alte națiuni. Aceste națiuni, e adevărat că ne vor da drepturi din sentimente de
dreptate și umanitarism, dar ele nu ne vor respecta câta vreme vom lăsa amintirile trecutului
nostru mare pe planul doi și vom accepta ca prim principiu ‘unde mi-e bine acolo mi-e patria’”.
Când vorbește despre “amintirile trecutului mare” al evreilor, Moses Hess se referă la legendele
tribului lui Iuda din antichitate, care n-au nimic de-a face cu adevărata lui rasă hazară de pe lângă
Marea Caspică.
Tot acum și-a publicat Leon Pinsker, alt propagandist sionist, cartea sa, „Auto-emanciparea”,
unde spune: “Nu vom accepta niciun fel emancipare de la alții... există un conflict inexorabil, de
neînlăturat între oamenii cunoscuți ca evrei și toți ceilalți oameni”. Pinsker descrie cum va avea
loc auto-emanciparea: “Trebuie făcută astfel, încât să se pună presiuni irezistibile pe politica
internațională de azi”. Aceste cuvinte scrise în 1882 definesc esența a ceea ce se întâmplă în
prezent. Pinsker era un biet imigrant evreu în Berlin, nu cunoștea oameni suspuși și nu era primit
la niciun șef de stat, dar cuvintele lui nu sunt megalomane, căci el știa care este programul
sionismului, știa de conspirația sionistă și de tentaculele ei în afara ghetourilor Rusiei.
Aceasta era situația când a crescut dr. Weizmann și a început să-și joace rolul. Cuvintele
“conspirație comunistă” sau “conspirație sionistă” nu sunt alese de autor, ci sunt folosite de dr.
Weizmann în cartea sa, în care își descrie activitatea. Dr. Weizmann ura Rusia și a imigrat fără
greutate în Germania, unde, la vederea evreilor emancipați de acolo, s-a scârbit și-a vrut să
trăiască din nou viața ghetoului închis rusesc, unde-și petrecea toate vacanțele și-și reluase rolul
“în conspirație”, cum spune chiar el. Apoi s-a întors la universitățile europene pe care le
frecventa, ca să ducă lupta pentru dez-emanciparea evreilor din Europa. De aceea nu-l iubeau
evreii din Europa, care ziceau diese Ostiuden despre el și ceilalți sioniști. Evreul Gabriel Rieser
i-au spus: “Noi n-am imigrat în Germania, noi ne-am născut aici. Nu vrem altă patrie. Sau
suntem germani, sau n-avem țară”. Tot așa, rabinii reformați ai iudaismului au zis că “ideea
mesianică merită să fie în rugăciunile noastre, dar trebuie să eliminăm din ele toate cererile de a
fi conduși înapoi în țara strămoșilor noștri și de a restaura statul evreiesc”. Ei se străduiau să se
țină de cuvântul dat de Sanhedrinul lui Napoleon și să trăiască în pace cu restul oamenilor.
Dr. Kastein arată cu oroare cum pe la sfârșitul secolului 19 “tot al cincilea evreu se însura cu o
ne-evreică,” și cu și mai mare oroare că unii evrei “sunt obligați să-și respecte pe deplin datoriile
cetățenești în țara lor de adopție”. Astfel, în ultimii ani ai vieții lui Monk, “profetul” sionismului,
tânărul Chaim Weizmann își țesea “conspirația” (cuvântul îi aparține) ca ministru plenipotențiar
al sionismului la Darmstadt, Berlin, Geneva. Succesorul lui Moses Hess ca propagandist sionist a
fost Asher Ginsburg (Ahad Ha-am), care a declarat la sfârșitul secolului 19 că evreii trebuie să
aibă un stat național în Palestina. În 1896, anul morții lui Monk, dr. Theodor Herzl și-a publicat
opera „Statul evreiesc”. Dar Herzl nu mai era venit din ghetoul rusesc, ca ceilalți sioniști. El era
un evreu european occidental emancipat. Sionismul ajunsese să pună stăpânire și pe vest. Evreii