mazilit și a murit la scurt timp; Uganda a fost respinsă; dr. Weizmann și-a stabilit cartierul
general în Anglia, la Manchester, care era și sediul sionismului și baza electorală a lui Balfour;
președintele partidului lui Balfour în Manchester era un sionist.
În 1906, partidul lui Balfour a pierdut în favoarea candidaților liberali, între care era Winston
Churchill, ales tocmai la Manchester de către mașina electorală sionistă, care-l îndrăgise pentru
că atacase politica de limitare a imigrației masive din Rusia și pentru că era un sionist înflăcărat.
La vremea când au avut loc aceste alegeri, opinia publica habar n-avea de planul de masacrare și
izgonire a palestinienilor din patria lor, pentru că ziarele și radioul, deja sub strict control, cum
arată protocoalele, nu vorbeau decât de “problema chineză” și opinia publică se preocupa doar de
soarta chinezilor angajați pentru trei ani în minele de aur din Africa de Sud. Chinezii care erau
astfel angajați se considerau norocoși și fericiți, dar opinia publică britanică îi considera niște
victime și Partidul Liberal din Anglia a câștigat alegerile angajându-se în lupta pentru “drepturile
victimelor chineze ale sclaviei din Africa de Sud”, victime de care Partidul Liberal a uitat cu
desăvârșire imediat după alegeri. Dar ce n-a uitat a fost să se dedice total cauzei sionismului. Ca
și Balfour și Partidul Conservator, de altfel. Dr. Weizmann povestește ca atunci când s-a întâlnit
cu Balfour, acesta “avea doar niște idei total naive și rudimentare despre mișcare [sionistă]” și
nici nu știa bine numele dr-lui Herzl, pe care-l numea incorect “Herz”. Cu aceste idei naive și
rudimentare Balfour a dedicat forțele Marii Britanii ca să mute evreii hazari ashkenazi din Rusia
în Palestina, unde neam de neamul lor nu pășiseră vreodată de la începutul lumii, și să-i distrugă
pe palestinienii care trăiseră acolo mii de ani. Evreii din Anglia îl rugau să nu facă acest lucru.
Dr. Weizmann l-a convins să nu-i asculte, spunându-i că aceștia nu sunt “evrei din aceia care
trebuie”, ei fiind the wrong kind of Jews. Balfour nu și-a pus niciodată întrebarea de ce numai
sioniștii din Rusia sunt “evrei din aceia care trebuie”.
Tot mai mulți politicieni se dedicau sionismului, ascunzând publicului faptele și intențiile lor și
devenind astfel co-conspiratori ai Sionului împotriva propriului lor popor. Dr. Weizmann s-a
reîntâlnit cu Balfour în 1914, la 14 decembrie, când primul război mondial începuse și armata
engleză și cea franceză suferiseră pierderi catastrofale în Franța. Tinerii englezi și francezi erau
trimiși pe front, unde trei milioane dintre ei aveau să piară „ca să înfrângă militarismul prusac, să
elibereze națiunile mici și să restaureze libertatea și democrația”. Dar Balfour nu se gândea la ei,
nici la Anglia și nici la Franța; el se gândea doar la dr. Weizmann, căruia i-a promis: “Cred că
atunci când tunurile vor înceta să bubuie, voi o să vă căpătați Ierusalimul”.
Capitolul 29: Ambiția d-lui HouseÎn acest timp, în America se năștea o mașină politică al cărei rezultat urma să fie crearea de către
președintele Truman a statului sionist în Palestina, 50 de ani mai târziu. În 1900 americanii încă
credeau că pot ține America departe de război, dar fuseseră deja implicați când Spania atacase
Cuba în 1898 și toți americanii, instruiți de ziarele lor, fierbeau de revoltă și indignare auzind
cum vaporul Maine a fost scufundat, chipurile, de o bomba spaniolă. După mulți ani, carcasa
vaporului a fost adusă la suprafață și s-a văzut că explozia care a scufundat acel vapor s-a datorat
unei bombe puse în interiorul vaporului de către cineva din interior; dar deja “gloata” uitase
complet de Spania și Cuba și, dusă de nas de ziare, se preocupa de altele.
Rezultatul indignării publicului cu privire la vaporul Maine a fost că s-a schimbat, fără ca
publicul să bage de seamă, esența populației și a politicii Americii de Nord. Această schimbare
începuse cu războiul civil american din 1861-65. Înainte de acel război, populația era un amestec
de imigranți irlandezi, scoțieni, englezi, germani, scandinavi, din care s-a născut un tip specific
“american”. După acel război, populația s-a înmulțit cu milioane din estul și sudul Europei,
incluzând o masivă imigrare de evrei talmudici din ghetourile Rusiei și Poloniei, unde rabinii lor
nu-i lăsaseră să se asimileze și să trăiască împreună cu rușii și cu polonezii, ca buni vecini.
Aceeași politică a rabinatului talmudic a continuat în America, începând pe la 1900, unde acest