de soarta vreunuia dintre personajele romanului în afară de președintele Woodrow Wilson, care
și-a putut vedea descrisă alegerea și viața lui de președinte în paginile cărții.
Autorul nu știe dacă Wilson a citit sau nu Philip Dru și dacă, văzându-se portretizat ca o
marioneta demnă de dispreț în mâna unor intriganți, a fost deprimat. Fapt cert e că la doi ani
după ce a fost ales președinte, Wilson a fost extrem de deprimat și, după cum spune chiar House,
“voia să moară”. Ambasadorul britanic și alți miniștri au remarcat și ei aspectul președintelui
Wilson, “fața trasă și cenușie, zguduită de un tic nervos frecvent, cu care încerca în mod jalnic
să-și controleze nervii, care se prăbușiseră (1919)”. (Aceleași observații s-au făcut și despre
președintele Roosevelt, ales și manipulat ca și președintele Wilson. Robert Sherwood spune că
Roosevelt a fost obsedat de stafia lui Wilson; James Farley vorbește de “fața trasă și reacțiile
întârziate ale președintelui (1935, 1937)”; soția lui Chiank-Kai-Shek scrie cât de șocată a fost în
1943 de aspectul rău al lui Roosevelt; la fel Flynn; la fel Frances Perkins în 1945).
Într-unul din discursurile campaniei sale electorale din 1911, Wilson a spus: “Nu vreau să arat
simpatie pentru concetățenii noștri evrei, ci vreau să demonstrez sentimentul identității noastre
cu ei. Nu este cauza lor: este cauza Americii”. Astfel, credincios declarației sale, el a pus politica
externă a Americii în slujba sionismului, căci pe plan intern, evreii stăpânesc absolut totul în
America. Wilson considera că dușmanii sionismului sunt dușmanii Americii și a început să atace
Rusia, al cărei țar, Alexandru II, fusese asasinat de un complot sionist cu 30 de ani în urmă,
pentru că încercase să traducă în fapt emanciparea evreilor și să-i elibereze de tirania talmudică
din ghetou (dr. Kastein remarcă cât de “normală” a fost participarea evreiască la asasinarea lui).
Țarul Alexandru III care a urmat s-a istovit luptând împotriva conspirației revoluționare. Dar
succesorul lui, Nicolae II, a căutat să continue opera de emancipare socială și de eliberare a
cetățenilor și din nou a avut de furcă cu sionismul talmudic, care se opunea cu crâncenă
înverșunare eliberării și emancipării. În timp ce președintele american Wilson îl ataca pentru
“intoleranță”, țarul Nicolae II transforma Rusia într-o monarhie constituțională (1906) și
introducea sufragiul universal (1907). Cum revoluționarii urăsc libertatea mai mult decât orice,
au creat dezordine și tumult în Adunarea Poporului, ca să nu poată lucra. Țarul l-a numit prim
ministru pe contele Stolîpin, un om de stat integru și luminat, care a propus o reformă urmată de
alegeri. Parlamentul l-a ovaționat, revoluționarii au pierdut teren, trei milioane de țărani ruși au
fost împroprietăriți și evreul revoluționar Bagrov l-a asasinat pe contele Stolîpin la un spectacol
de teatru la Kiev, în septembrie 1911 (fiica contelui, copil orfan care supraviețuise în 1917, a fost
asasinată de alt evreu revoluționar, comisar bolșevic). Trei luni mai târziu, în decembrie 1911,
Wilson declara sentimentul lui de adeziune la Bagrov.
Wilson îl întâlnise pe House cu doar o lună în urmă, dar House îl “alesese” să fie președintele
Americii încă din 1910 și începuse să lucreze pentru campania lui electorală și alcătuirea
administrației lui împreună cu Bernard Baruch. Acesta din urmă a dominat politica Americii
timp de 50 de ani de atunci încoace, ca “consilier special” al președinților, inclusiv al lui
Eisenhower și al lui Winston Churchill. În 1912 era cunoscut doar ca finanțist care a dat 50.000 $
pentru campania lui Wilson. Imediat după inaugurarea sa ca președinte, în 1912, Wilson a fost
instruit de rabinul Stephen Wise cu privire la “problemele rusești, în special cu referire la evrei”,
după cum spune Wise). Între timp, House se consulta cu Louis D. Brandeis, jurist evreu cu care
s-a găsit, spune el, în “acord total în aproape toate problemele actuale”. Astfel, Wilson avea patru
sfetnici, pe House și trei evrei, Baruch, Wise și Brandeis, și toți erau împotriva emancipării și de-
segregării evreilor și doreau re-segregarea lor prin sionism și cucerirea Palestinei.
Wise și Brandeis erau conducătorii sionismului în America. Brandeis era un evreu educat și
distins, care fusese asimilat cu restul americanilor, dar citind în 1897 un raport despre dr. Herzl,
s-a dedicat cauzei re-segregării și sionismului, militând împotriva asimilării. Fervoarea lui
sionistă nu i-a servit însă la nimic, căci a fost înlăturat imediat ce n-a mai fost util și înlocuit cu
Stephen Wise, talmudist din tată-n fiu, care nu fusese niciodată asimilat cu nimeni.