După inaugurare, House a preluat conducerea președintelui Wilson: îi tria corespondența,
decidea cu cine are voie să se întâlnească, dădea ordine cabinetului ministerial, redacta
declarațiile președintelui către presă. Așa l-a determinat pe Wilson să facă să fie izgoniți
palestinienii din patria lor, pentru a o dărui unui grup de talmudiști din Rusia; să facă ca evreii să
se despartă de restul omenirii, să rupă orice legături și să colaboreze la planul de distrugere a
Rusiei și de întindere a revoluției mondiale. Tot în acest timp, în 1913, a luat ființă The
Antidefamation League, o ramură a organizației B-nai B-rith, care fusese înființată în 1843 ca o
lojă exclusiv evreiască, americană la început, internațională ulterior. „Liga Antidefăimării” a
crescut enorm în acest secol și formează o poliție teroristă extrem de temută a statului în stat
sionist.
Capitolul 30: Bătălia decisivăPrimul război mondial (1914-1918) a fost ceva nou în istoria omenirii, căci a afectat națiunile în
întregime, nu doar armatele lor, dar n-a fost o noutate, căci era descris în Protocoalele Sionului
încă din 1905 și de Max Nordau în 1903, care a prezis că ambiția sionistă cu privire la Palestina
va fi satisfăcută “în războiul mondial care va veni”. În America, se înlocuise conducătorul cu „o
caricatură de președinte, luat din gloată, din mijlocul marionetelor noastre, al servitorilor noștri”,
cum descriu Protocoalele. În Anglia, realizarea acestui scop a luat doi ani de intrigi și comploturi
despre care masele de alegători habar n-au avut și habar n-au nici acum, convinși fiind de
poveștile cu care sunt îndoctrinați, și anume că cauza primului și celui de-al doilea război
mondial e ceva din caracterul german care-i face pe nemți războinici, și ceva din caracterul
diverselor națiuni europene, care le face să vrea suferință, mizerie și moarte în loc de prosperitate
și liniște.
Primul pas a fost eliminarea din guvernul Angliei a acelor englezi care promovau prosperitatea
patriei și a poporului lor înaintea intereselor altor grupuri. Unii dintre politicienii englezi care au
pus interesele sionismului mai presus de interesele patriei și neamului lor erau oameni care se
mințeau pe ei înșiși fără să știe și se auto-hipnotizau cu lozinca unei “cauze” de înalt ordin moral.
Așa era Oliver Locker-Lampson, sionist englez fanatic și membru în Parlamentul Britanic pe la
începutul secolului. El scria în 1952: “Winston [Churchill], Lloyd George, Balfour și cu mine am
fost crescuți ca niște protestanți viguroși, care credem că mesia va veni atunci când Palestina va
fi din nou a evreilor”. Așa spunea și Cromwell cu secole în urmă; așa spunea și Monk. Autorul
nu știe dacă aceasta este într-adevăr baza reală a protestantismului, dar nu crede că trebuie să fie
baza reală a politicii unei națiuni europene.
Autorul grupează politicienii englezi care au militat fanatic pentru sionism în detrimentul
neamului lor sub denumirea de “protestanți viguroși”, așa cum s-a descris Locker-Lampson.
Acești protestanți viguroși s-au străduit să mute acțiunea militară a primului război mondial din
Europa ca să cucerească Palestina pentru evrei, la ordinele dr-lui Weizmann, care era de-acum
proeminent și extrem de activ. La 14 decembrie 1914, dr. Weizmann s-a întâlnit cu Balfour,
întâlnire aranjată de Lloyd George, pe vremea aceea ministru de finanțe, și Balfour i-a promis că-
i va da Ierusalimul “când tunurile vor înceta să bubuie”. Dr. Weizmann a fost mai rezervat în a
accepta oferta decât a fost Balfour în a o face, căci cartierul general al sionismului era la vremea
aceea în Berlin, și unii din înțelepții Sionului mizau pe faptul că Germania va câștiga războiul.
Dr. Weizmann i-a spus lui Balfour că așteaptă “până ce situația militară se mai limpezește”. Abia
mai târziu s-a convins de victoria englezilor și a acceptat cadoul lor. Oamenii de stat englezi,
“protestanții viguroși”, au negat ulterior toate acestea, susținând că întâlnirile lor cu dr.
Weizmann din vremea aceea n-au avut loc, dar dr. Weizmann le descrie clar și precis în
memoriile sale, unde spune: “De fapt, efortul d-lui Lloyd George pentru patria evreiască a
început cu mult înainte de a fi el prim ministru și ne-am întâlnit de multe ori înainte de acel
eveniment”. Balfour a continuat să aranjeze lucrurile în culise cu dr. Weizmann, mirându-se
“cum poate un prieten al Angliei (așa-l credea el pe dr. Weizmann) să urască așa de mult Rusia,