când Rusia face așa de mult ca să ajute Anglia”. Dar mirarea lui nu l-a împiedicat să facă absolut
tot ce i-a recomandat dr. Weizmann și să distrugă Rusia, ai cărei soldați își vărsau sângele ca să
salveze viețile englezilor. Lloyd George a remarcat că evreii de frunte din Anglia sunt anti-
sioniști și dr. Weizmann a răspuns că “evreii bogați și puternici sunt în majoritatea lor împotriva
noastră”. Această afirmație (falsă, de altfel) i-a impresionat pe “protestanții viguroși”, care erau
ei înșiși oameni bogați și puternici; astfel, aceștia au devenit, la îndemnul dr-lui Weizmann din
Rusia, dușmanii evreilor din Anglia, care susțineau statul englez.
Alți englezi care s-au opus dictatelor sionismului au fost Herbert Asquith (prim ministru), Lord
Kitchener (secretar de război), Douglas Haig (comandant suprem în Franța), William Robertson
(șef de stat major în Franța și apoi șef de stat major al imperiului). Herbert Asquith a fost ultimul
“liberal” din Anglia, pentru care a fi liberal n-a însemnat “a corupe și distruge civilizația și
cultura europeană”, cum înseamnă acum, după prescripția dată în Protocoalele Sionului. După
înlocuirea lui, Partidul Liberal din Anglia s-a descompus și a devenit un paravan pentru
comunism și legiunea de utopiști naivi care credeau sincer în propaganda comunismului. Când
un ministru englez evreu, Herbert Samuel, care fusese de față la întâlnirea lui Lloyd George cu
Weizmann din decembrie 1914, i-a înmânat planul “de a anexa Palestina... și a implanta acolo...
trei sau patru milioane de evrei europeni”, Asquith a zis că “nu mă atrage această adăugire la
responsabilitățile noastre... singurul partizan al propunerii este Lloyd George, despre care nu mai
trebuie să spun că nu-i pasă absolut deloc de evrei sau de viitorul lor”. Pentru că Asquith a
refuzat să submineze interesele Angliei și să o angajeze în anexarea Palestinei, au început
intrigile care au sfârșit prin a-l înlătura.
“Protestanții viguroși” voiau distrugerea Rusiei pentru că așa le poruncea dr. Weizmann, dar
Lordul Kitchener, ca și Asquith, voia să mențină Rusia activă în război, ca aliată, pentru că astfel
salvau viețile englezilor. În iunie 1915, Lord Kitchener a plecat spre Rusia pe crucișătorul
Hampshire, care a dispărut fără urmă pe drum, împreuna cu toți de pe bord, inclusiv Lord
Kitchener. La auzul morții lui, soldații englezi au simțit c-au pierdut o mare bătălie în război și
au avut dreptate: odată cu uciderea lui, cauza sionismului a înlăturat un mare obstacol. Acum,
numai Asquith, Robertson, Haig și evreii din Anglia mai erau inamicii mari ai sionismului.
Ziarele Times, Sunday Times, și The Manchester Guardian au devenit organele sionismului. În
consiliul de miniștri, alți sioniști s-au alăturat “protestanților viguroși”: Lord Milner, Philip Kerr
și Mark Sykes, despre care dr. Weizmann a spunea că “este una dintre cele mai mari comori ale
noastre” și care a dedicat Anglia “eliberării evreilor, arabilor și armenilor”. Cu lozincile despre
aceste “eliberări” de sub jugul otoman se înflăcărau masele, care nu știau (cum nu știu nici acum)
pentru ce luptă, se jertfesc și mor fiii lor. Și în timp ce Lawrence al Arabiei muncea ca să-i
unifice pe arabi pentru “eliberarea” lor, Lord Milner zicea că “dacă arabii [palestinieni] își
închipuie că Palestina va fi a lor, se înșeală”.
Masele populare se înflăcărau pentru “eliberarea evreilor, arabilor și armenilor”. Arabii și
armenii se aflau unde s-au aflat dintotdeauna și nu doreau să fie transmutați nicăieri. Evreii din
Europa erau la fel de liberi ca și europenii ne-evrei. Evreii din Palestina ar fi vrut din tot sufletul
să se mute în Uganda; evreii din Europa și America voiau să stea acolo unde se aflau; numai
hazarii iudaizați din Rusia, sub directorii lor talmudici, doreau să stăpânească Palestina, o țară
muntoasă, secetoasă și nefertilă. Această lozincă inventată de Mark Sykes, acela dintre
“protestanții viguroși”care ar fi trebuit să știe și să spună adevărul, căci era însărcinat cu afaceri
în Orientul Mijlociu, a adus multe nenorociri omenirii. Așa a început publicitatea seriei de
“eliberări” în numele cărora sunt masacrate zeci de milioane de victime nevinovate [n.n.: vezi
„eliberarea Kuweit-ului” în 1990]. Alt “protestant viguros”, Robert Cecil, s-a dedicat și el
eliberării arabilor, evreilor și armenilor, dar de armeni a uitat repede toată lumea.
Autorul se întreabă cum e posibil ca oameni de stat ca Balfour și Robert Cecil, descendenți din
familia Cecil și crescuți și educați pentru conducerea statului de secole, să fie așa de ușor