de ei ce va face când evreii americani vor protesta împotriva planurilor sioniste, le-a răspuns cum
fusese instruit, că va arunca protestele lor la gunoi.
În Anglia, dr. Weizmann era exasperat de “evreii care se amestecă din afară” în treburile lui
evreiești, considerând că el era singurul îndreptățit să aibă probleme evreiești și alți evrei nu.
Apoi, Weizmann i-a cerut lui Lloyd George să nu-l lase să vorbească pe evreul Edwin Montagu,
ministru membru în cabinetul britanic, sau cel puțin să-l lase să vorbească numai cu el de față.
Pentru că o persoană particulară lipsită de orice funcție ca dr. Weizmann nu putea participa la
ședința consiliului de miniștri, deși Lloyd George și Balfour ar fi dorit-o, el a trebuit să aștepte
într-o cameră alăturată, iar Lloyd George și Balfour l-au chemat imediat ce Edwin Montagu și-a
terminat prezentarea. Montagu a reușit, în ciuda goimilor aliniați împotriva lui, să îndulcească
puțin proiectul britanic cu privire la Palestina, spre furia dr-lui Weizmann, care s-a plâns de
“amestecul evreilor britanici” în afacerile evreilor. După două zile, la 9 octombrie, dr. Weizmann
îl anunța triumfător pe Brandeis că guvernul britanic s-a angajat să construiască în Palestina o
“patrie națională” pentru Sion. Proiectul a fost revizuit, apoi publicat la 2 noiembrie și trimis în
America, unde, revizuit din nou de Brandeis pentru ochii președintelui american, i-a fost supus
acestuia spre “aprobare”. Președintele Wilson n-a făcut altceva decât să i-l trimită lui Brandeis,
care-l avea deja și care i l-a pasat rabinului Wise “să i-l dea colonelului House, ca să-l transmită
cabinetului britanic”. Acest proiect, inclus într-o scrisoare a lui Balfour către Rothschild, este
“declarația Balfour”. Familia Rothschild era și ea, ca alți evrei, împărțită cu privire la Palestina.
Numele Rothschild a fost folosit ca să dea prestigiu declarației Balfour. Adevăratul adresant era
Weizmann, căruia i-a fost predat documentul, imediat după sosire, de către Mark Sykes, în
anticamera Ministerului de război, unde dr. Weizmann petrecea foarte mult timp.
Autorul nu-și explică acțiunile guvernului britanic în problema Palestinei prin motive raționale,
căci nu se vede niciun fel de raționament. Studiul documentelor și mărturiilor nu dezvăluie decât
vagi lozinci și citate din Vechiul Testament, ce nu pot fi nicicum motive raționale. Astfel, Lloyd
George le-a declarat unor vizitatori sioniști “veți avea Palestina de la Dan la Beersheba”, în
prezența rabinului Wise, care-l disprețuia. Cu altă ocazie a cerut convocarea unui grup de zece
evrei religioși, adică un minyan, ca să-i convingă de sinceritatea lui de “protestant viguros”, și le-
a citit din Vechiul Testament fragmentele în care, după părerea lui, Iehova recomanda
protectoratul britanic în Palestina. În alte împrejurări a dat alte explicații contradictorii. Astfel, în
1937 a declarat c-a făcut aceste lucruri “ca să câștige sprijinul evreilor din America” (care însă se
opuneau acțiunilor lui) pentru “cauza aliaților”.
Minciuna sfruntată a lui Lloyd George este respinsă cu mult dispreț și dezgust de către rabinul
american Elmer Berger, căci la acea vreme America era demult în stare de război și rabinul
Berger respingea ideea că el, familia și prietenii lui, precum și “evreii obișnuiți” din America ar
fi fost trădători dacă n-ar fi fost mituiți ca să nu fie. Cel mai binecunoscut motiv invocat de
Lloyd George este că “acetona a făcut un sionist din mine”, adică dr. Weizmann ar fi descoperit
proprietățile chimice ale acetonei, pe care a furnizat-o guvernului britanic. La întrebarea cum ar
putea fi răsplătit, ar fi răspuns “eu nu cer nimic pentru mine, cer doar pentru poporul meu” și ar
fi primit atunci în dar Palestina. Dr. Weizmann însuși își bate joc de această minciună puerilă,
arătând că Lloyd George era un sionist febril cu mult înainte de a fi prim ministru și că el, Chaim
Weizmann, primise 10.000 de lire pentru munca lui de chimist în slujba guvernului britanic,
după cum tot bani primise pentru patentul pe care-l vânduse anterior trustului inamic german de
coloranți.
Dacă s-ar fi putut da o explicație cinstită pentru acțiunile lui Lloyd George și ale acoliților lui,
aceasta ar fi fost dată demult. Din păcate, acest lucru nu se poate; se poate doar constata
decăderea și ticăloșirea politicii și a politicienilor care conduc popoarele de la primul război
mondial încoace. Atât în Anglia, cât și în America, alegatorii n-au ales nimic, n-au votat nimic și
au fost mereu duși de nas ca o turmă de oi de către mincinoși sfruntați, total aserviți sionismului
pe de-o parte, și comunismului pe de cealaltă.