care regatul a fost ocupat de Regele Darius al mezilor, zice povestea, care l-a confirmat pe Daniil
ca al treilea potentat în noul regim. Regele Cirus este singurul care a existat cu adevărat în tot
basmul acesta, și faptul că a dus câteva mii de iudaici înapoi la Ierusalim – de bună voie sau cu
forța – este singurul fapt real din basmul profetului Daniil. Aici a avut botezul focului,
instrumentul politic de bază al leviților, și anume captarea potentaților, întâi infestând și apoi
dirijând, guvernele popoarelor. Sub călcâiul acestui supra-guvern, care a ajuns mondial în zilele
noastre, guvernele statelor naționale și popoarele lor sunt manipulate să lupte în orice război și să
comită absolut orice fel de acte, în slujba scopurilor ascunse ale sectei dominante.
Regele Cirus a fost primul care s-a lăsat manipulat de leviți. Fără sprijinul lui, aceștia n-ar fi
putut face nimic. Istoricul iudaic Eduard Meyer spune: “Iudaismul s-a născut în numele regelui
Persiei și în virtutea autorității imperiului său și astfel imperiul alchemenizilor are o importanță
mai mare decât orice în istorie, până în secolul nostru”. Primele cinci cărți din Vechiul
Testament încă nu erau complet scrise când a cucerit Cirus Babilonul și iudeii nu știau încă de
obligația lor de a practica ura de rasă, deși știau deja că sunt obligați să practice ura religioasă. În
acel moment a început “controversa Sionului”, când, în 458 î.Hr., leviții au terminat de scris cele
cinci cărți ale “legii” și le-au aplicat tribului iudaic sub patronajul regelui Cirus. Atunci au pus ei
bazele dușmăniei pe care iudeii trebuie s-o poarte întregii omeniri.
Capitolul 6: Oamenii au plânsÎn anul 538 î.Hr. samaritenii i-au primit cu multă prietenie pe iudeii întorși la Ierusalim și s-au
oferit să-i ajute la reconstruirea templului lui Iehova, distrus de babilonieni cu 58 de ani înainte.
Dar aceștia, instigați de leviți, i-au refuzat în mod insultător și reconstrucția templului a fost
amânată cu 18 ani. Atunci a început dușmănia nejustificată a iudeilor pentru samariteni, care a
durat 25 de secole și mai durează și azi, când mai există doar câteva zeci de samariteni în viață.
“Legea” aceasta a urii și vărsării de sânge nu era cunoscută niciunui popor din Asia Mică și nici
iudeilor în totalitatea lor – leviții erau tocmai în curs de a o scrie în Babilon când iudeii au
început persecuția samaritenilor. Samaritenii, dintr-un trib israelit autentic, care se închinau și ei
lui Iehova, nu erau sub stăpânirea leviților și aceștia se temeau că, tolerându-i, vor scăpa frâiele
din mâini. Orice legătură cu adevărații israeliți, cu samaritenii, a fost interzisă.
Ierusalimul era o ruină. Iudeii întorși acolo numărau cel mult 40.000, cam 10% din toți cei care
s-au împrăștiat de bună voie prin lume, în căutare de locuri favorabile pentru comerț.
Reîntoarcerea la Ierusalim a fost un triumf politic al sionismului, dar o reîntoarcere nefericită
pentru popor, exact ca în 1903, 1929, 1953, când majoritatea evreilor n-au dorit să se “reîntoarcă
pe pământul făgăduinței”. Nici conducătorii lor cei mai mari nu voiau să trăiască în Ierusalim.
Ca și azi, când preferă să stea la New York, ei au ales să stea în Babilon. S-a întâmplat atunci
cum s-a întâmplat în 1946 cu “statul Israel”: doar o mână de super-zeloși au fost dispuși să se
ducă acolo, iar nefericiții care erau prea săraci ca să-și permită libertatea au fost obligați să-i
urmeze. Cei bogați, care au preferat să rămână în Babilon conduși de propriul lor prinț, exilarhul,
au fost supuși la contribuție bănească pentru Ierusalim – exact ca evreii bogați din America
astăzi. Profesorul Wellhausen arată clar că “nu toată națiunea s-a reîntors din exilul babilonian,
ci doar o sectă religioasă”. Evreii erau definitiv împrăștiați prin lume, dar “reîntoarcerea la
Ierusalim” avea valoare politică, căci demonstra validitatea “legii” care prescrie pentru iudaici
destinul de a distruge, masacra, înrobi, jefui și domina celelalte popoare.
Poporul de rând a văzut cum leviții au construit – cu ajutorul guvernului babilonian – ghetoul și
sinagoga, unde erau strâns uniți ca un stat în stat în mâna leviților, care le citeau “legea”, pentru
că nu era voie ca Iehova să fie adorat altundeva decât în templul lui din Ierusalim. Dr. Joseph
Kastein, erudit sionist, descrie unitatea iudaică drept “acel regim sever și inexorabil impus de
obligația de a asculta orbește regulamentul ritualului”, care era și este în mâna nucleului politic.
Cum poate o sectă stăpânitoare să impună această ascultare orbească unor oameni împrăștiați
prin toata lumea? Prin teroare și spaima de acte teroriste. Una dintre armele lor este frica de