guvernului către stat. Roosevelt a introdus astfel în Statele Unite, sub pretextul că scoate țara din
criza economică, falimentul național care vlăguiește și duce de râpă o țară care-a fost puternică și
prosperă prin muncă extrem de productivă și inventivă – până la el. Suferințele negrilor care gem
sub discriminare, de care, chipurile, li se rupe inima politicienilor americani, este o cauză
susținută cu legende și agitație tot timpul de către două organizații evreiești din New York:
Comitetul Evreiesc American și Liga Antidefăimării, și de către Asociația Americană pentru
Promovarea Oamenilor de Culoare, și ea de la început sub conducere evreiască. Negrii sunt
pasivi și manipulați în lupta lor împotriva “discriminării de care suferă”. Desegregarea e o
activitate pe care n-o vor nici albii nici negrii, fiecare fiind mulțumit să stea între ai lui, dar e
impusă de aceste grupuri militante evreiești, care au impus ducerea cu forța a copiilor dintr-un
colț al orașului într-altul, pentru ca cei albi să meargă la școală în cartier negru și cei negri să
meargă la școală în cartier alb. Autorul a văzut bugetul Comitetului Evreiesc American pe 1 953,
unde se stabilea că litigiile pentru drepturile negrilor sunt o componentă principală a activității
acestui comitet și desegregarea este preocuparea lor.
Roosevelt a convenit așa de bine stăpânilor lui, făcând totul exact după cum i se prescria, încât a
fost reales de trei ori O singură dată a avut un rival serios, Huey Long, un politician ca și el, tot
un demagog care promitea săracilor că-i va despuia pe bogați ca să le dea lor, dar la a cărui
inaugurare ca guvernator al Louisianei, Rabinul Walter Peiser a refuzat să-l binecuvânteze, căci
Huey Long l-a atacat pe Bernard Baruch. Dar Huey Long a avut un mare succes, căci a promis și
mai mult decât Roosevelt în programul lui de “a împărți averile” și-a face din “fiecare un rege”.
Ca și Roosevelt, Huey Long era înconjurat doar de evrei și n-a fost niciodată acuzat de
antisemitism (dar de orice altceva, da). Mai viclean decât Roosevelt, a deturnat pentru propria-i
campanie electorală fluviul de bani din bugetul federal pe care Roosevelt îl revărsa în campania
electorală, impunând o lege în Louisiana care interzicea autorităților locale să primească bani
federali fără aprobarea statului Louisiana. Huey Long era un pericol pentru Roosevelt și ar fi
putut zdruncina principiul distrugerii, care înainta așa de lin în Statele Unite. La 8 septembrie
1935 , Huey Long a fost împușcat de Carl Austin Weiss, un tânăr evreu din Louisiana, care la
rândul său a fost imediat ucis de paznicul personal al lui Huey, ca să nu poată spune nimic despre
motivele și asocierii lui. Se pare că Huey Long că știa că va fi asasinat, căci a povestit în iulie, cu
două luni înainte, că știa despre un complot în care se plănuia să fie împușcat cu un singur glonț.
Aflase printr-un dictafon care înregistrase conversația complotiștilor în camera de hotel în care
complotau. Hodding Carter, care spune că a fost de față la acea conversație, pretinde că
complotiștii vorbeau numai așa, în glumă, zicând “ce-ar fi dacă”, dar nu plănuiau să-l ucidă cu
adevărat.
Efectul politic a fost categoric: Roosevelt a fost reales. Nu s-au făcut cercetări asupra asasinării
lui Huey Long, după cum în ultima sută de ani nu s-au făcut niciodată investigații cinstite și
complete în niciun asasinat politic. S-a lansat teoria “nebunului singuratic”, ca în toate
asasinatele politice. Astfel de “nebuni singuratici” s-au dovedit întotdeauna falși și întotdeauna a
ieșit la iveala complotul în cazurile în care s-au făcut investigații cinstite, ca de exemplu în cazul
lui Lincoln, al arhiducelui Franz Ferdinand și al regelui Alexandru al Iugoslaviei. Dar Roosevelt
a fost reales și rolul lui a fost să implice Statele Unite în intriga internațională a lui House și
Wilson și tot ca Wilson promitea într-una că va ține America departe de aceasta.
Cu doi ani înainte de război, în octombrie 1937, Roosevelt făcea aluzii că va duce America în
război de dragul evreilor, care, susținea el, erau de-acum singurii care sufereau, fiind la mâna lui
Hitler – exact așa cum Wilson, cu trei ani înainte de război, în decembrie 1911, amenința Rusia
cu războiul. Și Wilson și Roosevelt n-au făcut decât să-și afirme crezul politic, și anume că
interesele sionismului primează și patria americană nu contează. Dar cei care au scris discursul
lui Roosevelt din 5 octombrie 1937 nu l-au scris destul de subtil și auzindu-l pe Roosevelt că
spune “atunci când apare o epidemie comunitatea se unește și este de acord să-i pună în carantină
pe pacienți ca să protejeze sănătatea comunității și să împiedice dezastrul”, americanii au