priceput că Roosevelt vrea să declanșeze un război mondial și au fost așa de revoltați, încât
Roosevelt a fost obligat să declare repetat în public că “fiii voștri nu vor fi trimiși să lupte pe un
front străin”, chiar după ce aflase că războiul va începe în toamna lui 1939 (autorul trimisese în
octombrie 1937 depeșele cu această informație de la Viena) și avea toate planurile gata să-i
trimită pe fiii lor pe fronturile străine. De-acum, gogoșile cu persecuția îndeosebi a evreilor în
Germania erau bine înrădăcinate în mintea oamenilor, prin toate canalele americane, care se
întreceau unele pe altele în inventarea minciunilor. Astfel, rabinul Stephen Wise povestește cum
Congresul Evreiesc American a început să boicoteze Germania din cauza unui “pogrom la scară
națională” împotriva evreilor, chipurile plănuit de nemți. Apoi rabinul Stephen Wise spune foarte
candid că pogromul n-a avut loc niciodată, dar boicotul din cauza pogromului, da.
Pentru a înțelege ce însemna boicotul nemților condus de evreii americani, trebuie să ne amintim
că sioniștii au făcut tot timpul afaceri cu naziștii, chiar în timpul celui mai crâncen război. Astfel,
în 1940 rabinul Stephen Wise a tratat cu funcționarii naziști transferul contra cost al evreilor din
Polonia în Ungaria, ambele țări fiind ocupate de naziști, în scopuri cunoscute doar de el și de
directoratul rabinic talmudic care conduce sionismul. I-a cerut lui Roosevelt bani pentru a-i mitui
pe naziști, și președintele american i-a dat dispoziție lui Henry Morgenthau, trezorierul Statelor
Unite, să transfere banii pentru conducătorii naziști la biroul din Geneva al Congresului Mondial
Evreiesc, în ciuda protestelor Departamentului de Stat și al Ministerului de Externe britanic.
Cuvântul “pogrom” (“masacru” pe rusește) e folosit ori de câte ori e nevoie de propagandă
imprecisă și mincinoasă. Astfel, dr. Weizmann spune clar că “n-au existat niciodată pogromuri”
împotriva evreilor, dar folosește frecvent termenul, zicând că “el cunoaște atmosfera dinaintea
pogromului”, despre care tot el spune că n-a existat niciodată! Unde au murit 5 sau 6 evrei, dr.
Weizmann spune că a avut loc “un pogrom”; dar unde evreii au cauzat în 1938 masacrul în care
au murit 69 englezi, 92 evrei și 1.500 de arabi, Chaim Weizmann spune că a avut loc “terorism
arab”. Sir Adrian Carton de Wiart, fiind în Polonia între cele două războaie, spune răspicat:
“Problema evreiască e fără răspuns... Se împrăștie zvonuri c-ar avea loc pogromuri, dar eu cred
ca sunt exagerări grosolane, căci nu există nicio dovadă vizibilă că ar fi avut loc masacrarea a mii
de evrei”.
Acest pogrom imaginar din Berlin a fost baza politicii lui Roosevelt. Sioniștilor din jurul lui nu
le păsa câtuși de puțin dacă evreii suferă sau nu; dimpotrivă, sioniștii au nevoie ca evreii să
sufere, pentru ca ei să poată folosi aceasta în scopurile lor și ei doreau să provoace suferințe
evreilor, nu să le amelioreze. Astfel, sioniștii americani continuă politica revoluționarilor
talmudici din Rusia, care nu vroiau ușurarea greutăților ce apăsau poporul, ci expunerea lor, ca
să poată dezlănțui distrugerea, și nu se dădeau înapoi de la asasinat pentru a se asigura că starea
poporului nu se îmbunătățește. Când evreii din Germania au început să-i preseze pe rabinul
Stephen Wise și pe co-sioniștii lui americani să înceteze boicotul, rabinul Wise și ai lui s-au
înspăimântat de armonia ce s-ar putea stabili între evreii din Germania și Hitler, și rabinul Wise
spune că nu trebuie să admită “tratamentul îmbunătățit al evreilor, care ar dezarma acțiunea
protestatară evreiască din toată lumea”. Rabinul Wise, temându-se că ar putea-o zbârci cu
propaganda despre persecuția evreilor, preferă să-i vadă pe evreii din Germania că suferă. Spune
el: “E o cruzime să mori de mâna unui nazist; dar e de 10 mii de ori mai rău să supraviețuiești
datorită bunătății unui nazist. Noi vom supraviețui nazismului dacă nu vom comite păcatul de
neiertat de a face un târg cu el, pentru a salva victime evreiești” (Conferința mondială a Evreilor
din 1934); “Refuzăm cu dispreț orice propunere care ar asigura viața și avutul unor evrei prin
rușinea evreimii” (1936). Dar făcuse târg cu naziștii pentru transferul evreilor dintr-o țară în alta,
probabil pentru a-i pregăti pentru transportare în Palestina, fără ca demnitatea evreimii să fi fost
lezată. În America, Brandeis era de asemenea neclintit în a cere ca evreii din Germania să sufere.
Spune Brandeis: “Ar fi deplorabil să ușurăm situația economică a lui Hitler, pentru ca astfel să
salvăm prin emigrație pe unii din evreii Germaniei”. Dar trezorierul Statelor Unite plătise mita
pentru transmutarea evreilor. Salvarea evreilor nu era dezirabilă.