Matematica Totala final

(Doru-Hertoiu) #1

Romanele sunt izvorâte din conştiinţa colectivă, sunt o statistică a tipologiilor umane,
a felului în care se comportă oamenii, cum reacţionează şi cât de mult sau de puţin
sunt semi-Oameni. Am scris deja despre infaibilitatea subconştientului şi a conştiinţei
colective, care au o formă accesibilă, romanele, de exemplu. Foarte “ tari “ sunt
fabulele, sunt tipologii umane concentrate în câteva rânduri, care te “ deşteaptă
“ incredibil de eficient, iar biografiile diverselor personalităţi sunt un manual de ce
trebuie sau nu să faci, plus modele de comportament de aplicat sau nu în diverse
situaţii. Poţi să afli că oricât de dezavantajat ai fi într-un domeniu, dacă eşti
perseverent, dacă te ţii cu constanţă şi pasiune de realizarea scopului propus, vei
reuşi.


Până și epigramele, cele 4 versuri nesofisticate, deși multe sunt părtinitoare,
subiective, vă aduc beneficii dezvoltând spiritul de observație, în cel mai înalt grad.



  • Vei înţelege, cu uimire mare, poate, că dacă renunţi la lene, la comoditate, poţi
    reuşi orice. Când o să-ţi dai seama câte lucruri bune, chiar viaţa, ai pierdut şi pierzi
    din cauza lenei, vei fi foarte dispus să te cultivi.


De la un minimum de efort cultural vei ajunge la toată bucuria educării spiritului,
care va produce bani, deși există prejudecata că asta te împiedică să faci bani.


CULTURA ADUCE ŞI BANI, DACĂ ASTA ÎŢI DOREŞTI, POATE ELIMINA
CONCURENŢA ÎNTR-UN MOD MORAL ŞI SĂ-ŢI ÎMBUNĂTĂŢEASCĂ AFACEREA. NU E
AIUREALĂ, PIERDERE DE TIMP.


Un alt segment de carte chiar uşor de lecturat şi cu beneficii imense în ferirea de
eşec îl reprezintă scrierile lui Confucius, de exemplu. După ce citeşti aşa ceva, afli cât
de mult ai greşit şi cum practic ai chemat asupra ta loviturile vieţii. Budha e la fel de
“ deşteptător “...iar Arta războiului a lui Sun -Tzî este un manual inegalabil de luptă
cu viaţa, care, aşa cum ştie oricine, poate fi o porcărie.


DOAR BIBLIA ŞI ACESTE CĂRŢI SUNT DEJA SUFICIENTE PENTRU A NU GREŞI
NICIODATĂ, DARMITE ALTELE ŞI CULTURA ÎN SINE.


Dacă treci pe lângă cultură, treci pe lângă succes, nimeni nu poate trece nepedepsit
pe lângă ea.



  • Sunt destui care au totul, conduc şi lumea şi nu dau 2 bani pe cultura ta.

  • Aşa e, cum n-o să dea 2 bani nici pe cartea asta, dar voi nu înţelegeţi că acolo e
    vorba de un conglomerat, de un sistem, care funcţionează ca un mecanism foarte
    solid, implacabil. Unele familii, care conduc lumea din umbră, îşi cunosc originile
    până în urmă cu 3000 de ani. Din multe puncte de vedere, e dreptul lor s-o conducă :
    daţi Cezarului ce-i al Cezarului...


O să-i mai ţină 500 de ani, dorinţa asta de a avea ei şi noi nu sau mai puţin, după
aceea scăpăm de ei. O să vrea să ne ia locul în sărăcie şi noi nu o să-i lăsăm sau o să
li-l închiriem...dar până atunci noi putem trăi foarte bine cu bani mai puţini, dar cu o

Free download pdf