pierderile infime care în final aduc dezastrul, e posibil să fie doar o dovadă de
naivitate...
Cu alte cuvinte, să aveţi succes cu prudenţă...am spus că mulţi s-au bucurat că
sunt competitivi, au avut și A - uri în plus, 11,12, bune şi le-au considerat A - uri 2 sau
3, ca importanță, dar au atras mânia celor puternici şi au pierdut tot. Chiar am văzut
într-un documentar că sfârșitul bandelor e atunci când cresc destul de mult ca să fie
vizibile pentru Mafie.
Şi în Biblie se spune că poţi să pierzi, poţi să câştigi, dar dacă faci totul cu măsură,
câştigul nu îţi va aduce duşmanii periculoşi, iar pierderile nu te vor dărâma.
- Am avut o cunoştinţă, foarte sărac, dar care dorea foarte mult să ajungă bogat,
iar eu i-am spus că dacă reuşeşte să ajungă, asta va fi nenorocirea lui. A ajuns, dar
odată văzut cu bani, şi-a permis mai multe, aşa că a devenit alcoolic, apoi drogat iar
în final a înnebunit. Alţii devin obraznici şi muşcă mâna care i-a hrănit...
Categoric, nu credeţi cu uşurinţă că A - urile 11,12 sunt A - uri 1 sau 2, dimpotrivă,
chiar foarte greu acceptaţi aşa ceva.
Banii în loc de Dumnezeu, nu există cale mai sigură de a te nenoroci, deşi începutul
va fi foarte promiţător.
Aşadar,
Ecuaţia succesului este S =
A 1 sau C de la creaţie 6 ( de exemplu ) înmulţit cu ( a + b + c + ) ...totul din
paranteză împărţit la 2 ) 50, în exemplul anterior, iar acest rezultat îl
numim MT 1. ( 300, ex. )
Acest MT 1 ( 300 ) + ( MT 1 + 1 ) , adică 300 + 301 = ST 1 ( 601 )
Acest ST 1 ( 601 ) îl împărțim la MT 1 + 2 care este notat ST 2 , adică 602. Așadar
ST 1 ( 601 ) împărțit la ST 2 = ( 602 ) adică S 1 = 1, 99007.
În mod normal, rezultatele vor fi în jur de 1,9, care reprezintă aproximarea şansei de
succes într-un singur domeniu, respectiv acesta, legat de sănătatea gândirii și
seriozitatea educării în viață.