Când noi aveam franceză, ele plecau în altă clasă, ca să studieze cu alții care erau și ei
înscrişi la limba rusă. O prostioară, această mişcare a mea, dar atunci era ceva grav,
nu glumă. I-am văzut pe securişti doar de la 2 metri, când au proferat doar nişte
simple ameninţări de 2 lei. Mai mult au urlat la profesori, prin cancelarie. Veţi spune
că nu au dat 2 bani pe mine sau că le plăcea trupa mea. Mii de oameni au păţit
lucruri foarte rele pentru mult, mult mai puţin. Pe un prieten de-al meu l-au bătut cu
telefonul fix în cap doar pentru că spusese că se plictiseşte la facultate...Oricum, în
anii ce au urmat am făcut lucrări şi mai spectaculoase, ceva ce nimeni n-a îndrăznit în
România şi tot nimic n-am păţit. Nu o să le înşir aici şi nici în altă parte, pentru că nu
vreau să se creadă că urmăresc vreo recompensă, cumva. E de ajuns să ştiţi că la 18
ani, pe un act cu numele meu, scria : activităţi contra intereselor statului. Ultima mea
ispravă înainte de Revoluţie a fost una deloc eroică, dar nu mai puţin periculoasă.
Lucram ca ospătar pe litoral şi la o masă s-a aşezat ditamai generalul de Securitate,
cu familia. Deşi cu alţii lucram corect, lui i-am pus vreo 100 de dolari în plus la nota
de plată, aşa, dintr-o glumă. S-a prins şi m-a privit crunt :
- Deseară eşti la beci.
Atunci s-a întâmplat ceva incredibil, a venit şeful de sală şi i-a spus :
- Băiatul a încurcat notele de plată, asta e de la altă masă, care-i problema?
Şi...aici eşti la restaurant, termină cu faze de-astea cu beciuri.
Doar câţiva oameni puteau să-i vorbească aşa fără s-o păţească, iar un biet şef de
sală nici într-un caz. Dar, marele general a plecat şi nu m-a deranjat decât privirea
tăioasă a salvatorului Matematicii Totale :
- Să nu mă mai pui în situaţii de astea!
Şeful de restaurant a fost chiar amuzat de poveste :
- Cine, ăla ( adică eu ) a făcut aşa ceva? E sfîrşitul lumii...
Oricine mai ţine minte puterea nelimitată a Securităţii, o să jure că aşa ceva era
imposibil, că mint ca la concurs, dar o să se înşele. Incredibil? Să credeţi! Din orice
motiv, ditamai generalul cu legiuni de diavoli în subordine, absolut sociopați, a
înghiţit hapul şi asta a fost.
Am avut confruntări cu o altă organizaţie foarte periculoasă, Miliţia ( Poliția
comunistă ), cu mari bătăuşi și torționari în rândurile ei...de fiecare dată totul se
aplana ca prin minune. Situaţii destul de grave...eu le treceam la capitolul :
- Ce e viaţa fără joacă?
Odată câinele meu de competiție a cam șifonat un tip care l-a lovit cu piciorul, deși
avea botniță. L-a prins cu labele, l-a pus jos ca la judo și l-a lovit puternic cu botnița
de câteva ori. Tipul ăla era un privilegiat al regimului și m-am trezit în clădirea Miliției,
unde mulți au pățit-o rău de tot. În loc de așa ceva, un tip doar s-a încruntat ca și
când s-ar fi uitat la soare, apoi a spus :