Matematica Totala final

(Doru-Hertoiu) #1

  • Eu sunt A lfa şi O mega...


Într-adevăr, în general vorbind, din combinarea celor două axe a apărut Homo
Sapiens, în preistorie, apoi un animal înzestrat cu raţiune, în antichitate ( de fapt,
aceasta înseamnă traducerea lui H. Sapiens, dar păstrăm cuvintele ca o convenţie,
pentru că sunt foarte sugestive ). În feudalism, mai ales odată cu Renaşterea, am
avut un semi-Om, adică omul, încă tarat, împovărat, de instinctele animalice, după
Revoluţia Industrială, tot cam la fel, dar omul are deja nişte abililităţi superioare, iar
în zilele noastre avem toate aceste categorii, mai puţin H. Sapiens ( ...asta e o glumă
amară ) plus omul psiho- social, care se îndepărtează cât poate de animal.


Axa Animal, omul biologic, are 3 etape ( sărim peste Homo Sapiens primitiv ) :



  • Animal cu chip de om

  • Animal înzestrat cu raţiune

  • Animal aproape psihologic


Ultima nu e cea mai fericită exprimare, dar o păstrăm ca o convenţie. Aceasta e
cauza tuturor suferinţelor de pe Pământ, animalul are acces acum la fructele de pe
crengile mai de jos ale Pomului Cunoaşterii, transformând cunoştinţele în teroare.


Axa Om are şi ea 3 etape :



  • omul psihologic. Coexistenţa cu animalul psihologic, la acelaşi nivel, generează
    lupta dintre susţinătorii Binelui şi Răului.

  • omul social

  • omul aproape de Om


Omul n-a apărut încă.


Nu voi comenta axa Animal, pentru că dacă îl priveşti în ochi, te atacă...chiar şi cei
mai viteji trebuie să aibă o strategie. Oamenii educaţi ştiu ce înseamnă cele 3
noţiuni.



  • omul psihologic este omul care nu mai e dispus să aibă bunuri materiale sau
    putere economico-socială, dacă asta înseamnă să facă rău cuiva. El găseşte căi de a
    obţine ce doreşte ajungând la un consens cu cei implicaţi, chiar dacă o să câştige mai
    puţin. De fapt, la început, pentru că ulterior va câştiga la fel ca Animalele sau chiar
    mai mult. De obicei, acestea nu permit aşa ceva, dar aceasta e deja filozofie înaltă.
    omul psihologic se înscrie şi el în algoritmul ( “ traducerea “ ) Creaţiei, punând şi
    acumularea materială pe baze sănătoase şi astfel acest gen de persoane duce lumea
    înainte. Animalele cu raţiune ştiu că au nevoie de ei şi se contaminează, devenind
    psihologice. Ceva de genul :

  • Marii hoţi şi criminali au onoarea şi justiţia lor.


Ceea ce, pentru oamenii cinstiţi, sunt mai bune decât furia oarbă.

Free download pdf