Istoria fiilor lui Eduard , în ianuarie 1868, a fost mediatizată în presa ieșeană, mitropolitul cerând
din nou explicații răzvrătitului diacon.
Tunderea bărbii și a pletelor, zvonurile despre distracțiile cu femei, băutură și băi prin râuri
au pus capac mitropolitul care a decis răspopirea lui Creangă. Acesta, fără urmă de resentimente a
trimis mitropolitului potcapul.
Sărac lipit, stabilit în bojdeuca de la Țicău, răspopitul Crengă s-a concentrate pe cariera
educativă, punându-și în valoare talentul didactic și ca o răzbunare împotriva clerului bisericesc
Creangă a închiriat un spațiu lângă Golia, chiar lângă biserică, unde vindea țigări pentru a
supraviețui.
Chiar dacă a fost aruncat afară din preoție, Ion Creangă a rămas, după cum spunea și Nicolae
Iorga un preot prin dragostea pe care el a arătat-o elevilor săi, prin creațiile sale literare în care se
regăsesc o serie întreagă de valori creștine cum ar fi: iubirea, mila, hărnici, credința în Dumnezeu,
curajul, răbdarea, stăpânirea de sine – valori promovate de biserică ca trepte în vederea săvârșirii
Mântuirii.
Bazându-ne pe activitatea lui Creangă în toate domeniile pe care le-a abordat se poate afirma
că Ion Creangă rămâne un autor creștin care a promovat valorile morale fundamentale și care pare
că a ințeles cuvintele psalmistului pe care le-a și aplicat, frica de Domnul este școala înțelepciunii și
smerenia merge înaintea slavei.
1.6. Activitatea pedagogică..............................................................................................
Știința pedagogiei nu este o îndeletnicire ușoară, harul și dragostea pentru copii fiind
esențiale pentru profesia de părinte de la catedră. De pe băncile școlii primare, proaspeții învățăcei
află că în literatura română se află la loc de cinste un învățător exemplar: Ion Creangă sau așa cum
era cunoscut în satul lui Nică a lui Ștefan a Petrei.
Născut în ”zodiacul Peștilor” caracterizat ca fiind un om plin de contradicții, autorul
celebrelor Amintiri din copilărie mărturisea că el a fost un băiat timid și fricos chiar și de umbra lui,
dar atunci când se impunea, stările de împotrivire și de mânie nu se lăsau așteptate. O altă
contradicție a fiiri lui Nică a lui Ștefan a Petrei este aceea că deși era un leneș incurabil își dorea să
învețe carte. Mărturie stau materiile pe care le studia la școală: caligrafie, aritmetică, ”abețedariu”,
geografie, istorie sfântă la care poznașul era însermnat cu ”bun” pe când la purtare calificativul era
”rău” pentru că tindea să lipsească de la ore din cauza mustrătii dascălilor săi. Povestitorul detesta
muștruluielile și bătăile preoților de la catedră, mai ales cele din fața clasei, ceea ce a atras refuzul
de a participa la ore.
”Nu știu alții cum sunt, dare eu, când mă gândesc la locul nașterii male, la Humulești, la
stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ele, la
prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul vetrei
cel humuit pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și
jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie”^12 – aceste
rânduri binecunoscute de toți cititorii operei sale și nu numai ne arată câtă dragoste purta Ion
Creangă, ajuns la vârsta maturității, pentru locul natal, pentru satul copilăriei unde își desfășura
nădrăvaniile.
(^12) Ion Creangă, Amintiri din copilărie și alte povestiri, cop. Vitalie Coroban, Ed. a4-a, Chișinău,
Cartier, 2014, p