programelor școlare, a sesizat deficiențele existente și s-a implicat activ în îmbunătățirea metodelor
și tehnicilor de predare – învățare.
Pedagogul Ion Creangă a fost mereu în căutarea celor mai eficiente mijloace de instruire în
școala primară și prin experiența acumulată cu proprii elevi s-a decis să împărtășească ideile și
altora. Călinescu consemnează că, în viziunea șotiosului Creangă, pedagogia ”crezută drept o
știință grozavă nu e decât o chestiune de judecată: școlarului îi arăți lucrurile pe care vrei să le știe,
îl ademenești cu vorba bună și-l îndrepți cu bătaia”^14. Astfel, în 1868, în colaborare cu colegii săi
institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu redactează
Metoda nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară cunoscută și ca Abecedarul lui
Creangă. A fost catalogat drept cel mai bun abecedar de până atunci, mai precis primul abecedar
românesc modern, în grafie latină. Abecedarul lui Creangă a fost manualul din care a învățat și
Mihail Sadoveanu. Din acest motiv romancierul spunea că Ion Creangă i-a fost învățător. Iată ce
afirma Sadoveanu : ”Cu o clipă mai înainte eram ca în fața unor hieroglife. Acum, cu bătăi în inimă,
înțelegeam că am găsit cheia care deschide taina cetirii”.^15
George Călinescu afirmă ca până la apariția acestei lucrări ”...copiii învățaseră cum da
Dumnezeu și după cum era dascălul, cărți fiind puține și proaste”^16. Lucrarea a avut un real succes
și imediat după apariția ei a fost adoptată ca manual școlar (carte didactică) pentru clasa I din școlile
primare. A avut 23 de ediții succesive până în 1893 și a servit inclusiv ca suport de curs pentru
instruirea adulților în armată. Manualul cuprindea trei părți și se încheia cu o secțiune de rugăciuni
și tabele aritmetice. Prima parte era destinată învățării literelor mici ale alfabetului latin al limbii
române. Partea a doua intitulată ”Cuvinte de mai multe silabe și propuseciuni” cuprindea lecții în
cadrul cărora erau învățate grupuri de litere cu probleme ortografice și ortoepice speciale, primele
noțiuni de gramatică, majusculele și semnele de punctuație. Ultimele lecții ale acestei părți
cuprindeau texte mai elaborate, în versuri și proză. Parte a treia conținea istorioare, fabule, morale,
poezii și proverbe, texte care descriau fenomene naturale, subiecte din literatura populară sau texte
care tratau problemele de zi cu zi. Deși cu unele defecte și stângăcii, abecedarul a avut meritul de a
încerca să întrebuințeze treptele formale și a se bizui mai mult pe percepție. Printre defecte, Vasile
Alecsandri menționa în 1874 ”împestrițarea cu prea multele iune și presărarea ortografiei cu prea
mulți de u”.^17
Metodă nouă de cetire și scriere a fost prima lucrare publicată sub semnătura lui Creangă.
Ea i-a adus autorului ”câstig proporțional bunișor” care i-a permis să-și cumpere casă și să trăiască
”fără a se umili tagmei preoțești”.^18
Învățătorul copiilor , Carte de cetire în clasele primare de ambele secse (1871) este cel de-
al doilea manual la care Creangă a avut o contribuție importantă împreună cu G. Grigorescu și V.
Receanu, o parte dintre colaboratorii de la primul manual. Cartea era împărțită în patru capitole
distincte Partea întâi cuprindea descrieri ale obiectelor din jur, ale unor animale și plante și alte
informații legate de lumea îngonjutătoare. Partea a doua cuprindea pilde, partea a treia cuprindea
noțiuni de științele naturii iar în ultima parte predominau textele inspirate din istoria românilor.
Încurajat de succesul acestei lucrări, pedagogul a redactat și, Povățuitoriu la cetire prin
scriere după sistema fonetică (1876) - compendiu pentru citire și scriere pe baza sistemului fonetic,
în care expunea bazele pedagogice ale metodei instruirii concomitente a elevilor la citire și scriere.
(^14) George Călinescu , Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Litera Internațional, București-
Chișinău, 1998, p 118
(^15) Mihail Sadoveanu, Despre Ion Creangă, Editura Scrisul Românesc, Colecția Clasicii români
comentați, 1996, p 38
(^16) George Călinescu , Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Litera Internațional, București-
Chișinău, 1998, p 116
(^17) George Călinescu, Op. cit., p.
(^18) George Călinescu ,Op. cit p. 124