Valorificarea_didactică_a_operei_lui_Ion_Creangă_în_ciclul_primar (1)

Realizarea estetică în Povestea lui Stan Pățitu este deosebită prin înlănțuirea episoadelor
logică și unitară. Narațiunea începe cu o scurtă descriere făcută lui Stan, eroul povestirii, surprins
până la vârsta de treizeci de ani, descriere care pune accent pe starea lui de burlac prin comentariile
în doi peri asupra burlăciei, care culminează cu zicala: ”până la douăzeci de ani se însoară cineva
singur; de la douăzeci – douăzeci și cinci îl însoară alții, de la douăzeci și cinci – treizeci îl însoară o
babă, iară de la treizeci înainte numa dracu-i vine de hac”. Din acest moment intervenția dracului e
iminentă ținând cont de spusele autorului.
Pregătirea întâlnirii cu dracul este făcută pe larg: furtuna, alungarea dracilor pe pământ,
Scaraoschi care îl obligă pe diavolul din pădure la pactul cu Stan, și anume de a-l sluji trei ani fără
simbrie, ar cu condiția ca la finalul pactului va lua ceva ce îi va folosi la tapla iadului, ale cărei
căpătâie au început să putrezească. Termenii întâlnirii fuseseră puși din momentul în care dracul,
flămând, manâncă bucata de mămăligă pusă de Stan pe o teșitură, neștiind condția acestuia. Din
acel moment se înfiripă legătura dintre Stan și Chirică.
Prin Harap-Alb , publicată în Convorbiri literare din 1 august 1877, Creangă pătrunde în
domeniul basmului propriu-zis, operă inegală prin prisma valorilor estetice cărora le dă viață. În
prima parte îl imită pe povestitorul popular fără a se observa paleta coloristică specifică lui Creangă,
debitul și voiciunea personajelor și inflexiunile cu mirări, mustrări și zicale tipice. Craiul își
rușinează feciorii cei mari trimiși la împărăția unchiului lor dar sunt întorși și speriați de un urs
buclucaș, prin pilde bătrânești: ”Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem”, ”La plăcinte înainte! La
război înapoi!”, tonalitatea familiară fiind accentuată și de exclamațiile și interjecțiile cu efect
onomatopeic. Fiul cel mic, încurajat de o sfântă întrupată în cerșetoare bătrână reușește să
izbutesacă proba ursului, spre surprinderea tatălui, pornind spre împărăția unchiului. Narațiunea se
desfășoară după tipicul popular, cu formule fixe animate de dialogurile dese dintre mezin și crai,
crai și mezin care prin realismul lor lungesc povestirea. Recomandarea tatălui de a evita oamenii
roșii si spâni este încălcată din cauza condițiilor vitrege oferite de peisaj. Vorbirea spânului, aparent
sinceră și înțeleaptă, precum și apariția acestuia în fața mezinului de trei ori cu tot atâtea înfățișări, îl
fac pe acesta să-i accepte tovărășia. Curând, spânul își arată adevărata față și îl obligă pe fiul
împăratului să-i fie slujitor până la moarte, luându-i calitatea de moștenitor al împăratului Verde și
dându-i numele de Harap-Alb, nume care după unii filologi înseamnă albinos.
Formula mediană, ”mergând spre împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste
înainte mult mai este” încheie episodul. La curtea palatului împăratului Verde începe șirul
încercărilor la care este supus Harap-Alb. Scopul acestora este ca eroul să-și ispășească pedeapsa
pentru încălcarea poruncii și de a se restabili ordinea. Aducerea sălăților din grădina ursului, a
sălăților din pădurea cerbului o reintroduc pe Sfânta Duminică, personaj adjuvant, alături de calul
său, care se comportă țărănește, ”odată și pornește desculță, prin rouă de culege o poală de
somnoroasă”.
Spînul este definit, prin gesturi și limbaj, ca un conducător injust și incomod, metodă mai
puțin specifică basmului. Prin vorbirea lui disprețuitoare, jignitoare se dezvălui treptat un caracter
neplăcut cititorului. Prin solidaritatea față de Harap-Alb, Creangă face front comun cu cei necăjiți,
asupriți
Împăratul Verde, unchiul lui Harap-Alb, este prezentat la fel ca și un bătrân de la țară, blajin,
sfătos: ”te crede moșul, nepoate”.
Episodul cu fata împăratului Roș pune în evidență valorile estetice basmului, introducerea în
povestire personaje și acțiuni noi, pe placul autorului. Drumul lung îi scoate în cale lui Harap-Alb o
serie de personaje fantastice, de la cei din lumea microscopică până la giganți: furnicile, albinele,
grupul celor cinci giganți telurici (Gerilă, Flămânzilă, Ochilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă) cu
ajutorul căroră eroul va trece probele la care este supus de împărat pentru a dobândi fata acestuia.