Regatul Yugoslaviei
Politica de emancipare a principatelor de la Sud de Dunăre, a început în timpul revoluției din anul 1821 și s-a
concretizat în anul 1882 prin proclamarea Regatului Serbiei sub sceptrul Regelui Milan Obrenovic (1882-1889),
născut în Moldova, fiu al Elenei Catargiu. A fost succedat de fiul său, Alexander Obrenovici (1889-1903), apoi de
Peter Karadordevici (1903-1918). În acest timp, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina au reconoscut
protectoratul Austro-Ungar, sub sceptrul Împăratului Franz Joseph Habsburg. În urma Primului Război Mondial,
entuziasmul naționalist al grupului etnic slav a condus la formarea unei federații a celor cinci principate, sub
denumirea de Regatul Serbilor, Croaților și Slovenilor. Regatul Yugoslaviei s-a alcătuit sub sceptrul Casei de
Karadorade, prin regii: Peter I (1918-1921), Alexander I (1921-1934), Paul (1934-1941), Peter II (1934-1945).
Regatul Muntenegru, format în anul 1910 în jurul Regelui Nikola Petrovici Njegos s-a asociat federației în același
an. Economia agrară implica mai bine de trei sferturi din populație iar rata analfabetismului depășea 80 %. În
fruntea guvernului s-au succedat Primii Miniștri: Nikola Pasic, Stojan Protic, Ljubomir Davidovic, Milenko
Vesnic, Nikola Uzunovic, Velim Vukicevic, Anton Korosec, Petar Zivkovic, Vojslav Marinkovic, Milan Srskic,
Bogoljub Jevtic, Milan Stojadinovic, Dragista Cvetkovic, Dusan Simovic, Slobodan Jovanovic, Milos Trifunovic,
Bozidar Puric, Ivan Subasic. După un secol de războaie și confruntări interetnice, procesul de reconstrucție a
adoptat o politică modernistă, arhitectura fiind dominată de structuri rectangulare din cărămidă și beton. Printre
clădirile emblematice ale epocii se numără: Casa Rusă, Institutul Seismologic, Hotelul Prag Belgrad, Spitalul din
Skopje, Muzeul Etnografic, Casa Kallina, Școala Sleska Road, Școala Jordanov din Zagreb, Cinematograful
Urania din Osijek, Școala de Arhitectură, Piața Congresului, Banca pentru Afaceri Cooperatiste, Podul Triplu,
Mladika Palace, Casa Bamberg, Casa Hauptmann din Ljubljana, Palatul Stabile Triest, Banca Centrală, Teatrul
Național, Poșta Centrală, Palatul Musafija, Palatul Salom, Hotel Stari Grad, Vila Radisch, Casa lui Mehmed-beg
Fadilpasic din Sarajevo, Gimnaziul din Mostar, Primăria din Novi Grad, Ambasada Franței, Ambasada Rusiei,
Vila Milocer, Palatul Albastru, Vladin Dom din Cetinje Muntenegru. Principalii arhitecți și constructori ai Serbiei
au fost: Dura Balajovic, Vjekoslav Bastl, Vasily Baumgarten, Dusan Grabrijan, Ivan Zemljak, Milan
Antonovic, Petar Bajalovic, Jovanka Boncic Katerinic, Dragisa Brasovan, Nikola Dobrovic, Szetozar Ivackovic,
Mihailo Jankovik, Konstantin Jovanovic, Branislav Kojic, Momir Korunovic, Petar și Branko Krstic, Milica
Krstic, Jelisaveta Nacic, Nikola Nestorovic, Vladimir Nikolic, Branko Popovic, Petar Popovic, Andra Stevanovic,
Branko Tanazevic, Momcilo Tapavica, Milan Zlokovic. Pentru Croația edili importanți au fost: Vladoje
Aksmanovic, Ignjat Fischer, Stjepan Gombos, Vjekoslav Heinzel, Viktor Kovacic, Milovan Kovacevic, Bozidar
Rasica, Josip Seissel, Edo Sen, Juraj Denzler, Josip Vancas. Arhitecții și edilii Sloveniei au fost: Max Fabiani,
Ciril Metod Koch, Joze Plecnik, Ivan Vurnik, Ivan Hribar, Ivan Tavcar, Ljudevit Peric, Juro Adlesic. În Bosnia și
Herțegovina cele mai impozante clădiri se datorează arhitecților: Karel Parik, Milan Zlokovic, Alexander Deroko,
Josip Vancas, Josip Pospisil, Karl Kneschaurek, Rudolf Tonnies, Ernst Licthbau. În Muntenegru singurii
dezvoltatori cu nume de marcă au fost membrii dinastiei Petrovic: Petar I Petrovic Njegos (1784-1830), Petar II
Petrovic Njegos (1830-1851), Danilo Petrovic Njegos (1851-1860), Nikola Petrovic Njegos (1878-1905).
Biserica Serbiei și-a proclamat autocefalia în anul 1831 și independeța în anul 1878, fiind apoi păstorită de
Patriarhii: Josif (1848-1861), Samuilo (1864-1870), Prokopije (1874-1879), German (1881-1888), Georgije