Strada Carol I (Copou). Memoria monumentelor ieşene

(Adrian Gaburai65CWF) #1

84


Din strada Lăţescu în aleea Principesa Maria

E


ste porţiunea cuprinsă între strada denumită astăzi Titu Maiorescu şi Parcul Copou. O zonă
de case, destul de bine conservate, pentru istoria agitată a Iaşului. Inevitabil, în partea de sus
a străzii, şi-au făcut apariţia şi blocurile.

Casa Ludovic Steege/Muzeu de Antichităţi
(str. Carol nr. 16)
Casa aparţinea finanţistului Dr. Ludovic Steege şi soţiei sale Caliope. Era un prieten devotat
al lui Alexandru Ioan Cuza, astfel încât, după Unirea din ianuarie 1859, el a fost delegat să meargă
la Viena şi Berlin pentru a obţine recunoaşterea acestui fapt istoric. Angrenat în activitatea guver-
namentală, Steege s-a mutat la Bucureşti. După 1866, soţia a revenit în casa de la Iaşi pentru a-şi
creşte fiicele şi nepoţii. Grevată de un împrumut de la Creditul Urban, casa a fost scoasă la vânzare.
Clădirea a fost cumpărată de Garabet Manea, care îi construia un grilaj, la 1915, după ce proprietatea
a mai avansat în privinţa alinierii. După 1922, casa avea să devină sediul Muzeului de Antichităţi,
întemeiat de profesorul Oreste Tafrali, în 1916 (cu primul sediu în strada Paladi). Prin anii 1980, în
clădire funcţiona Biblioteca Facultăţii de Filosofie. După 1989, aici şi-a avut primul sediu ziarul
„Monitorul” de Iaşi. Ulterior clădirea a fost renovată, adăugându-se şi un etaj, devenind Centru
pentru Studii Ebraice.

Casa George Vălescu
(str. Carol nr. 14)
Casa fost zidită la 1891, de ing. Gheorghe V. Vălescu, amintit ca proprietar la 1896. Monumen-
tul a fost construit în stil neoclasic, cu unele elemente baroc. Faţada este decorată de patru coloane
în stil compozit (corintic şi ionic), bine executate. Clădirea îşi conservă arhitectura originară. Pe la
1904 imobilul aparţinea doctorului Ernst Juvara (1870-1930) inovator în tehnica chirurgicală şi
instrumentală, director al Institutului de Anatomie din Iaşi, fondator al Clinicii de Chirurgie de la
Sf. Spiridon. Este cunoscut şi ca primul posesor de automobil din Iaşi. Între anii 1912 şi 1920 casa
era proprietatea lui Alexandru Sturdza. În 1994 imobilul a fost pus la dispoziţia Centrului Cultural
German din Iaşi, care l-a renovat înainte de instalare (1994-2006). Cu acest prilej, s-a preferat pentru
faţade un rafinat „roşu-pompeian”. Clădirea este trecută pe Lista Monumentelor, sub codul
IS-II-m-B-03785.

Casa Mihai Jora
(str. Carol nr. 12)
Clădirea este situată pe colţul cu strada Lăţescu de altădată, denumită mai recent „Titu
Free download pdf