Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

De trãgea la plug, alãturi cu tovarãºu-i Joian.
Când vãzu aºa Pãcalã, se sculã odatã-n zori,
Merse-n curte la o cloºcã, ce-ºi vedea de puiºori.
Prinse dintre pui vro zece, i-a muiat în clei topit,
Dup-aceea-n praf de aur lucitor i-a tãvãlit.
ªi-ntr-o mânecã vârându-i, haide, prin huceag, spre grind,
Unde din ajun vãzuse pe Bãlan la plug muncind.
Acolo, sloboade puii razna peste-ogor s-alerge,
Fãrã sã mi-l vadã vrunul din argaþi. Apoi, o ºterge;
¤n huceag din nou s-afundã, ºi s-aºeazã la pândit.
Cei cu plugul, când ajuns-au lângã pui, s-au încrucit.

• Tii! ai mai vãzut minune ca aceasta, frãþioare?
  Pui de aur. Ian priveºte-i ce frumos lucesc la soare!
  Hai sã-i prindem!
  
  
  • Haide, frate! ªi lãsând ºi plug ºi boi,
    Alergarã ca sã prinzã pui de aur, amândoi.
    Puiºorii fug, sã scape; slugile... pe urma lor,
    Pânã ce-au ajuns cu goana, hãt, departe de ogor.
    Lui Pãcal-atunci de-un zâmbet faþa i se lumineazã;
    Din desiº el iese grabnic, lângã boi se furiºeazã.
    Taie lui Bãlan fuiorul de la coadã ºi i-l vârã
    Lui Joian pe gât, doar vârful sã i se zãreascã-o þârã.
    De la plug într-o clipitã pe Bãlanu mi-l dejugã;
    ªi arzându-l c-o rãchitã, hai... îl mânã tot în fugã.
    A pierit cu el, deodatã, colo-n pãduricea deasã.
    Slugile au prins din cârdul cel de pui vro cinci sau ºase.
    Când se-napoiarã însã, ce sã vazã? Doar Joian
    Mai era-njugat acolo. – Doamne, unde-o fi Bãlan?
    Parcã-l înghiþi pãmântul! L-am lãsat aci, la plug!
    Cum pieri aºa de iute? cum putu pieri, din jug!
    Dar deodatã unul vede la Joian fuioru-n gurã:
  
  
  
  


• Vai, mânca-l-ar sã-l mãnânce fiarele de stârpiturã!