Petre Dulfu¤l þesalã sã luceascã,
Frâu îi pune, ºea domneascã.
Sabie la brâu ºi-agaþã,
Suliþa din cui ºi-o-nhaþã.
Bun rãmas îºi ia, cu jale,
De la deal ºi de la vale,
De la casa-mbelºugatã,
De la mamã, de la tatã.
ªi pe calu-i mândru sare.
Calul pleacã-n goanã mare.
¤l strângea dintr-un dârlog
ªi sãrea câte-un pârlog;
L-atingea doar din cãlcâie.
ªi sãrea... câte-o moºie.
* * *Colo lâng-al mãrii vad,
Mai încoa’ de Þarigrad,
Sus, pe þãrmul înflorit,
Mãr frumos a rãsãrit.
Mãrul vârfu-n cer ºi-l are,
Poalele pe-ntinsa mare.
Cine stã-n mãr sus? E zâna,
Dalba zânã Magdalina.
Stã pe patu-i poleit,
Coase c-un fir aurit.
ªi-o bat gânduri înfocate:
Cum s-ar mãrita, mãi frate?