Petre Dulfuªi-n pãdure, cum se urcã,
Dã de matahala turcã:
- Alelei, mãi turc smintit,
Fi-þi-ar glasu-afurisit,
Pentru ce tot chioteºti,
ªi odihna ne-o rãpeºti?
Dacã ai putere-n vine,
Haide sã te lupþi cu mine!
Turcul – ca ºi câinele –
(Curme-i Domnul zilele!)
Nici o vorbã nu grãieºte,
Se apropie hoþeºte.
De la brâu, de sub ilic,
Scoate buzdugan voinic;
Face-n vânt o-nvârtiturã,
Lui Gruiþã ochii-i furã.
¤l ocheºte hoþomanul,
ª-unde-i dã cu buzduganul?
Drept în furca pieptului,
Unde-i greu voinicului.
Gruiºor s-a poticnit...
Iar pãgânul a sãrit,
L-a legat de-al sãu fugar,
Strâns c-un lanþ, ca pe-un ogar.
ªi s-a pus pe chiotit,
Parcã ºi mai îndrãcit.