Gruie-al lui Novac
O garoafã de mi-i da,
Mult mi-ai drege inima!
Ai copilei obrãjori
S-au fãcut ca doi bujori.
Se plecã tremurãtoare
Pe un strat ºi rupse-o floare.
Unei roabe o dãdu:
- Na, aleargã de i-o du.
Gruia-n ochii fetei catã:
- Nu aºa, frumoasã fatã.
Ca sã-mi dreagã inima,
Dã-mi-o cu mânuþa ta!
Sultãnica tresãri,
Faþa ei se-nveseli,
Negrii ochi ºi i-a plimbat
Peste florile din strat.
Rupse cu mânuþa-i albã
Altã floare ºi mai dalbã;
ªi s-a dus ca sã i-o dea:
- Na-þi-o, chiar din mâna mea.
El atunci un braþ întinde,
Fetei mijlocu-i cuprinde;
ªi sãltând-o-n ºea cu zor,
Pinteni dã lui Negruºor:
- Hi!... mãi puiul ºoimului,
Mi te-aºterne drumului,