Petre Dulfu- Ce spui? întrebã strãinul. Vrei sã le desfaci mai iute?
Hai atuncea... târgu-i gata! Sã schimbãm... pe nevãzute! - Haidem! ªi schimbarã sacii, fãr-a se mai fi gândit.
Dar când îi dezleagã, ce vãd? Amândoi s-au pãcãlit.
Ãla-n loc de nuci, în sacu-i, cu gogoºi se pomeneºte;
Iar Pãcalã-n loc de lânã, muºchi în sacul sãu gãseºte.
Pricepând ei cum ºi ce fel, se ridicã drepþi, privesc
Þintã unul înspre altul, ºi-ntr-un hohot izbucnesc.
Dup-aceea: – Mãi! se-ntreabã: Cine eºti tu?
- Eu? Pãcalã!
- Cel vestit în toatã þara?
- Da! Iar tu?
- Eu sunt Tândalã!
- A! Tândalã? Tu eºti ãla? Te cunosc ºi eu din nume.
Mi s-au povestit, mãi frate, despre tine, multe-n lume!
¤n pãcãlituri eºti meºter, cum se vede, tot ca mine.
Ha-ha! ºtii ce bine-mi pare cã m-am întâlnit cu tine? - D-apoi mie? Vino-ncoace!
ªi cu drag la piept s-au strâns.
ªi c-o strângere de mânã fraþi de cruce ei s-au prins.
Martori fost-au la prinsoare: ulmii, soarele preasfântul.
ªi plecarã, nãzdrãvanii, sã cutreiere pãmântul.
......................
Dar deodatã-ntr-o poianã, se oprirã amândoi:
- Mãi Pãcalã, ian ascultã, lumea-i strâmtã pentru noi,
Prea e strâmtã ca sã batem împreun-aceeaºi cale,
Ia-o tu la deal încolo, iarã eu p-aici, la vale. - Ai dreptate, mãi Tândalã. Du-te... umblã sãnãtos.
ªi-au luat-o prin pãdure: unu-n sus, iar altu-n jos.