Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Ispr[vile lui P[cal[

• Da, aºa-i! rãspund cu toþii.
  ªi din lanþ îndata mare
  Pe Tândalã-l slobozirã, mai cerându-i ºi iertare.
  Ba le-a dat ºi bani chiar obºtea, l-amândoi, o sumã bunã:
  Doar sã tacã, de-nchisoare nimãnui sã nu mai spunã!
  Dânºii, ce era sã facã, bieþii? N-au zis ba... Primirã.
  Când a fost sã plece însã, râsu-abia ºi-l stãpânirã!
  ªi s-au dus sã-mpartã banii, sub un tei... Dar lui Tândalã
  ¤i veni cu cinci parale mai puþin ca lui Pãcalã.
  Iar pe vremurile-acelea, cinci parale... bani erau,
  Nu ca astãzi! Cum s-o dreagã? Mãrunþiº defel n-aveau.


• ªtii ce? glãsui Pãcalã. Astãzi n-ai, cred, nici un zor.
  La nevoie sã mã cauþi! Cinci parale-þi sunt dator
  Þi le-oi da. Rãmâi cu bine!
  
  
  • Bun!... ªi iar s-au despãrþit:
    Unul spre apus plecat-a, celãlalt spre rãsãrit.
  
  
  
  

XVI

¤NVIEREA MORÞILOR

Dete gerul, ºi Pãcalã, rupt de drum, de neodihnã,
¤ntr-un sat se aºezase, iarna s-o petreacã-n tihnã.
Ci sãtenii – hoþi cu toþii, spre fãrãdelegi porniþi –
C-un aºa om printre dânºii, nu puteau dormi tihniþi.
¤nvârteau deci la ºuruburi: doar din sat îl vor urni!
Când vãzu aºa Pãcalã, ºtiþi prin minte ce-i trãsni?
„Mã voi face mort“, îºi zise. „Asta... are sã le placã!
Vreau sã-i vãd, când mort zãcea-voi, ce vor spune? Ce-au sã
facã?“

CUPRINS