Petre Dulfu
Care sã se-ntoarcã însã? Fiecare se temea.
¤n sfârºit s-alege unul... hai! inima-n dinþi ºi-o ia,
Merge-ncet... îºi vârã capul pe fereastrã... Iar Pãcalã,
Haþ!... din cap îi ia cãciula ºi i-o-ntinde lui Tândalã:
- Pentru cele cinci parale, na, mãi, þine-o! þi-am plãtit!
Hoþului atunci, de fricã, rãsuflarea i-a pierit.
Nu ºtia, biet, cum sã-ºi scoaþã capul mai cu repejune.
S-o zbugheascã!- Ce-i? zic soþii-i.
- Rãu, cu groazã el le spune.
Ni s-au dus pe copcã banii! Hai, s-o ºtergem! Ce mai staþi?
¤n bisericã-nviat-au morþi atâþia, mãi fãrtaþi:
Cã din tot bãnetul nostru – din grãmada aia mare –
Câte cinci parale doarã le-a venit, de fiecare.
Iarã unuia... nimica! ª-ãilalþi morþi, bãtu-i-ar hula!
ªtiþi cum îi fãcurã parte? mi-au luat din cap cãciula
ªi i-au dat-o!
- Rãu, cu groazã el le spune.
- Valeu! Haidem! c-or veni, trãsni-i-ar Sfântul!
S-o tulim! grãirã hoþii. ªi-au fugit mâncând pãmântul.
- Ce-i? zic soþii-i.
* * *
Iar Pãcalã ºi Tândalã? împãrþirã, stând jos ghem,
Galbenii-ntre ei. Pe urmã: – Sãnãtoºi sã ne vedem!
XVII
PÃCALÃ ÎNSURAT
Scumpã este tinereþea, dulce-i viaþa de flãcãu,
Ca o pasãre prin crânguri, sã trãieºti de capul tãu;
Nimeni grija sã þi-o poarte, nici tu grija nimãnui:
CUPRINS