Ispr[vile lui P[cal[
Prinse iute din ogradã cocoºelul cel mai gras,
ªi fãcu niºte fripturã... s-o mãnânci chiar neflãmând!
Mai fãcu niºte plãcinte... buzele sã-þi lingi mâncând.
Scoase-apoi spre-amiazi, din bute, ºi vin vechi într-un ulcior
ªi porni, sã ospãteze pe iubitul ei odor.
Când ajunse-n dreptul crucii, stete-un pic ºi s-a uitat
Peste câmp la deal, sã vazã: încotro-i vrun bou bãlþat?
Dar Pãcalã, de departe, de pe coastã, o zãreºte;
ªi ghicind pe cine catã: – Ho! plãvanilor, grãieºte.
Badea Stancu nu-nþelege: – Pentru ce-i opreºti, române?
- Ian te uitã la Joianu, vezi, umflat ce e, stãpâne?
Cu trifoi azi, de pe luncã, sã se-ndoape-l puse dracul!
Vreau sã-l leg de-a curmeziºul, pânã n-a plesnit, sãracul.
Scoate-þi brâul, iute!... dã-mi-l!- Ce?... glumeºti?
- Ferit-a Sfântul!
Hai... cãci altfel... crapã boul, nu-þi mai ari cu el pãmântul!
Adã, bade, brâu-ncoace!
Omul, ce era sã facã?
- Ferit-a Sfântul!
- Ce?... glumeºti?
- De! mai ºtii?... ¤ºi scoase brâul:
- Na-þi-l, mãi creºtine, iacã!
ªi luând Pãcalã brâul, pe Joianu l-a legat
Astfel, cã din depãrtare, semãna a bou bãlþat.
.....................
- Na-þi-l, mãi creºtine, iacã!
Stãnculeasa, tot plimbându-ºi ochii peste câmpu-ntins,
¤n sfârºit zãreºte boul cel cu brâu albastru-ncins:
- Uite-l pe bãlþat! Acolo deci cumãtru-o fi arând!
ªi-ntr-acolo ea apucã, drept... s-ajungã mai curând.
Dar, în loc sã-ºi vaz-odorul, dup-o dâlmã, dã deodatã
Peste soþ ºi peste slugã. – Valeu! ce fãcui! sunt beatã?
¤ncotro s-o ºterg mai iute?