Viaţa e tristă la noi

(NeluLucian) #1


La un ospiciu, nebunii săreau gardul ca să joace fotbal, ceea ce nu
convenea deloc directorului. A doua zi, gardul a fost înălţat cu 5
metri, însă nebunii continuau să sară gardul. În următoarele zile,
din ordinul directorului, gardul a fost înălţat mereu cu câte 5 metri.
Exasperat, directorul a chemat un specialist care a dărâmat gardul
şi a trasat în locul acestuia o dungă albă de vopsea pe pământ.
Stupoare! Nebunii stăteau aliniaţi, fără să treacă linia.
Directorul, uimit, i-a întrebat de ce nu mai vor să joace fotbal.



  • Şefu’, cum să ajungem la terenul de fotbal dacă nu mai avem pe
    ce rezemă scara?



La o casă de nebuni se vopsesc gardurile în roşu. Ziua următoare
vopseaua de pe gard dispare: o mâncaseră nebunii.
Se mai vopseşte o dată gardul şi acelaşi lucru. Ziua următoare
dispare. Directorul nu-şi poate explica ce se întâmplă şi mai
încearcă o dată.
De data asta gardul este vopsit în verde. A doua zi dimineaţă,
merge să verifice şi îi vede pe nebuni şezând de-a lungul gardului.



  • Ce aşteptaţi în fata gardului?

  • Aşteptăm să se coacă.



Un nebun merge într-un magazin.
NEBUNUL: Daţi-mi două banane!
Ia bananele şi le bagă în urechi. Vine a doua zi şi din nou cere
două banane, pe care le bagă în urechi. A treia zi, cere două
banane, iar vânzătoarea zice că nu are. Atunci cere doi morcovi, pe
care îi băga în urechi.
VÂNZĂTOAREA (mirată): De ce v-aţi băgat morcovii în urechi?
NEBUNUL: Păi, dacă nu aveţi banane!

Free download pdf