Viaţa e tristă la noi

(NeluLucian) #1




Un beţiv iese din bar şi se împiedică de o piatră, apoi se ridică,
însă iar cade. Supărat, spune:



  • Dacă ştiam că o să cad iar, nu mă mai ridicam.



Acasă la un centenar mulţi ziarişti sunt prezenţi. Un ziarist îl
întreabă pe bătrân cum a reuşit să ajungă la vârsta de 100 de ani.
Acesta le răspunde că toată viaţa lui a băut, a fost un alcoolic. La un
moment dat, se aude în curte gălăgie, bătrânul, calm, le spune
ziariştilor:



  • Nu vă faceţi probleme, este tatăl meu, care, ca de obicei, vine
    beat acasă de la cârciumă.



Trei beţivi stăteau într-un bar dintr-o gară de tren. Doi dintre ei îi
spuneau celuilalt:



  • Hai, bă, dracu’, să mergem, că pleacă trenul!

  • Ba mai bem încă una mică şi mergem. Ospătar, încă una mică!

  • Hai, bă, dracu’!

  • Bă, staţi s-o bem p-asta!
    Se aude şeful de gară, care anunţa plecarea trenului care-i inte-
    resa pe beţivi.

  • Aoleo, trenu’, mă! Hai, dracu’, că-l pierdem!
    Îşi înşfăcă hainele de pe spătarele scaunelor şi fug să prindă tre-
    nul care deja plecase. Doi, mai sportivi îl prind, celălalt:

  • Băi, ce-am obosit, să fiu al dracu’!
    Se uită lung la tren şi începe să râdă în hohote. Un om care
    aştepta alt tren îi spune contrariat:

  • Eşti primul pe care-l văd că pierde trenul şi apoi râde în hohote.

  • Stai numai: i-ai văzut pe ăia doi de s-au urcat în tren? Ăia
    veniseră să mă conducă pe mine la gară!

Free download pdf