deoarece acceleratul ne-ar fi dus până la Mangalia, adică exact
unde aveam noi de mers.
- Parcă suntem Proştii lui Rebreanu, s-a enervat
Claustrina. - Sau Idiotul lui Dostoievski, mi-am spus şi eu părerea.
- Nu te mai da important, că mă innervezi, mi-a aruncat
peste umăr.
Avea dreptate.
- Mergem cu taxiul, a hotărât , că doar n-o să ne ia o sută
de mii...
Iar din privirea ochilor ei albaştri şi frumoşi, am înţeles
că divorţul era mereu aproape, cu mult mai aproape decât
Antena 1...
Taximetristul era un tip cu simţul umorului şi s-a
minunat:
- Ia uite ce românaş!...
- Sunt pui de dac nu românaş!, s-a îmbăţoşat fiu-mi-o.
- Şi cum te cheamă? a fost curios şoferul.
- Şvarţeneger-Ion-Ronaldo.
Nume care i-a provocat un şoc taximetristului din moment
ce la prima intersecţie a vrut să treacă printr-un autobuz. Noroc
că nevastă-mea a ţipat: - Ce faci, domnule? Ne omori aici ca pe nişte tâmpiţi!
- Eu, doamnă ?! s-a enervat el. M-am răsturnat de cinci
ori cu maşina şi uite-mă-s teafăr...
Adevărul e că nu părea.
Dar, până la urmă, călătoria a fost fascinantă: am vizitat
cam optzeci la sută din Constanţa după ce şoferul ne-a întrebat
dacă suntem din provincie, fiindcă el ne-a crezut turişti abia
sosiţi din Patagonia de Vest.