când nevastă-sa se află în concediu de maternitate fără
întrerupere. În prezent i se întocmeşte dosarul pentru cartea
recordurilor, fiind gravidă, iar ginecologul de familie
prezicându-i cel puţin patru gemeni. Unii au zis că nu-i normal.
Medicul.
... Şi-aşa au trecut anii, am început să îmbătrânim şi ne
certăm cu nevastă-mea din ce în ce mai rar - cam la două-trei
zile... Ultima dată ne-am certat din cauza neamurilor, pentru că
ne-am pomenit că noi nu avem, nu ne vizitează nimeni, nu ne
scrie nimeni, nu ne telefonează nimeni şi, în general, pentru că
suntem atât de singuri încât ne-a cuprins disperarea şi
nervozitatea. Apoi au venit reproşurile, iar de-aici până la
istericale şi jigniri n-a mai fost decât un pas mic pentru un om
ca nevastă-mea, pe care ea l-a şi făcut rapid. Până la un punct
i-am dat dreptate, apoi n-am mai avut de unde şi nici răbdare,
aşa că i-am strigat:
- Auzi, doamnă, în definitiv, dumeata ce rude ai?
Trebuie să spun că, inclusiv în momentele de vârf ale
certurilor noastre, dăm dovadă de respect reciproc, adică
evităm să ne tutuim. Dar acum astea sunt detalii lipsite de
interes; esenţialul rămâne lipsa neamurilor, adică, la toată
lumea mai vine cineva, chiar de la ţară, mai aduce un lăptic, un
curcan, o poală de nuci, un cap de porc, un ou, un zaibăr... La
noi, nimeni. Însă, până la urmă, am găsit nişte rude şi le-am
scris că, deoarece am rămas singuri pe lume, îi poftim pe la noi
cu dragă inimă, chiar dacă în momentalul de faţă o ducem cam
prost din cauza tranziţiei. Dar oameni suntem şi găsim noi ceva
să ciugulim două-trei zile. Adică, am bătut şeaua spre ceva
produse zootehnice şi, în acelaşi timp, spre durata vizitei,
aluzie din care ei trebuiau să priceapă că vizitele, cu cât erau
mai scurte, cu atât erau mai plăcute. Contrar tuturor aşteptărilor
noastre, neamurile au sosit după trei zile...