la un semn discret, ne-am retras în colţul unei alei şi am făcut
şedinţă de analiză a situaţiei. În urma discuţiilor am hotărât cu
unanimitate de voturi excluderea pe veşnicie dintre noi a
numitului Costică Tiriplic. L-am invitat în faţa noastră pentru
înmânarea verbală a sentinţei, l-am strigat fiecare pe rând, dar
nu părea că aude. Atunci am început să urlăm, să şuierăm şi
în general să avem o atitudine atât de zgomotoasă, încât, după
aproximativ un sfert de oră am spulberat toate speranţele
celor care-şi închipuiseră că viaţa în staţiune însemna
existenţă edenică. Încet, în jurul nostru s-au adunat toţi cei
apţi să se ţină pe picioare, dar suficient de pregătiţi moral şi
mental pentru a înţelege manifestarea noastră. În scopul
lămuririi chestiunii, un ins destul de simandicos ne-a strigat
în frumos şi expresiv grai mioritic:
- Bă, beliţilor, băga-v-aş sârmă-n nas – unde vă treziţi,
bă? ‘Ţ-ai dracului de tâmpitomani! - Domnu’ – scuzaţi deranjul – vezi că nu eşti „bă” cu noi,
l-a atenţionat Nelu şi am impresia că cam treci strada pe roşu –
scuză-mi şi cacofonia, da’ vorba mirceadiaconului: n-am găsit
altă rimă... - Bine, a lăsat-o insul mai moale, da’ ce-aveţi cu omu’,
fraţilor? - Nu suntem nici fraţi! i-a retezat-o Văslicuţ. Du-te, bade,
la penticostalii matale... A, vezi că se restituie găinile de la
fostul ceape...
Ambiguitatea expresiei l-a făcut pe ins să ne privească
mai altfel...
- Dar, s-a auzit o voce de femeie, acest om trebuie
apreciat la justa lui valoare, nu? Adică vine în staţiune şi, în loc
să umble vandra, munceşte! Nu realizează nimeni acest uriaş
sacrificiu? Şi-apoi, un mare învăţat a spus foarte bine şi clar că
munca l-a făcut pe om...